Curtea de Apel Iași a anulat condamnarea de 3 ani și 2 luni pronunțată la Vaslui, după ce a stabilit că probele din dosar nu dovedesc cert nici autorul impactului, nici intenția de a fugi.
Un dosar pornit după tragedia din noaptea de 3 mai 2018, pe DN 15D, în localitatea Mărășeni, s-a încheiat cu două concluzii judiciare opuse. Judecătoria Vaslui a decis pe 29 ianuarie 2026 că Vasilică N. este vinovat de părăsirea locului unui accident mortal și l-a condamnat la trei ani de închisoare, pedeapsă care, după contopirea cu o sancțiune anterioară, a ajuns la 3 ani și 2 luni. În plus, bărbatul trebuia să plătească 7.000 de lei cheltuieli judiciare.
La 7 august 2026, Curtea de Apel Iași a răsturnat însă complet verdictul. Instanța a dispus achitarea definitivă, arătând că probele strânse în dosar nu demonstrează dincolo de orice îndoială rezonabilă nici că inculpatul a fost autorul accidentului și nici că ar fi știut că a lovit victima. Odată cu achitarea, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În prima judecată, tabloul acuzării părea coerent: mașina condusă de bărbat se afla în zonă la ora accidentului, o cameră de supraveghere surprinsese un autoturism trecând prin dreptul locului unde fusese găsită victima, iar sub pragul stâng al mașinii a fost descoperit un fir de păr al persoanei decedate. Judecătoria Vaslui a pus cap la cap aceste elemente, alături de declarațiile inculpatului și de alte expertize, și a concluzionat că vinovăția este dovedită.
Judecătorii de la Iași au reluat însă dosarul de la întrebarea esențială: care sunt probele certe. Curtea de Apel a arătat că filmarea invocată de acuzare nu permite identificarea clară a mărcii sau culorii mașinii și nu dovedește cu certitudine nici presupusa frânare în dreptul victimei. În motivare se arată că reflexiile de lumină din zonă puteau crea impresii greșite, iar ceea ce prima instanță a tratat ca indiciu puternic a rămas, în apel, o imagine prea neclară pentru o condamnare definitivă.
La fel a fost analizat și firul de păr cu ADN-ul victimei găsit pe autoturism. Curtea de Apel Iași nu a contestat existența urmei biologice, dar a făcut distincția dintre prezența unei urme și dovada mecanismului producerii impactului. În lipsa altor probe biologice relevante pe caroserie și în condițiile în care mașina trecuse prin zona în care victima era întinsă pe carosabil, instanța a apreciat că nu poate fi exclusă nici varianta în care firul de păr a ajuns sub mașină fără un contact fizic care să probeze direct lovirea persoanei.
Curtea a eliminat din ecuație și testul poligraf, explicând că acesta nu este probă în sensul Codului de procedură penală, ci doar un instrument de orientare a anchetei. În aceeași logică a fost privit și gestul șoferului, surprins la o benzinărie uitându-se câteva secunde spre roata stânga-față: pentru prima instanță a fost un indiciu incriminator, pentru instanța de apel a rămas un comportament echivoc. Pe acest raționament, Curtea de Apel Iași a stabilit definitiv că suspiciunile și indiciile din dosar nu sunt suficiente pentru a susține o condamnare penală.
