Actuala șefă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) susține că situația prezentă este una cu titlu temporar care nu va fi prelungită după eventuala organizare a unui concurs.
Daniela Lozneanu a fost fermă în răspunsul oferit la întrebarea dacă este interesată de concursul pentru ocuparea funcției de inspector șef: „categoric, nu”.
Fostul subprefect a declarat că susține mai degrabă „un om tânăr care s-a format pe altă zonă” și care să aibă calități în management și abilități să conducă o echipă cu sprijinul celor doi adjuncți.
„Am volum de muncă foarte mare pe inspector șef adjunct, imaginați-vă ce înseamnă acum să fac munca dublă, adică și de inspector șef. Mă descurc, dar eu pledez în instituțiile publice pentru oameni tineri, cu altă viziune, cu altă abordare pentru că mai peste tot colectivele sunt destul de îmbătrânite. Și e foarte dificil și trebuie foarte mult timp să formezi oameni, mai ales în cazul nostru”,
Daniela Lozneanu, inspector șef interimar ITM Botoșani
La acest moment nu este vreun post la concurs în cadrul ITM Botoșani. Iar deficitul de personal a mai fost acoperit cu transferuri de funcționari publici de la alte instituții publice, în vremea în care la conducere s-a aflat Leo Kohut.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024