Cui se datorează imaginea actuală a cimitirelor din Botoșani, primarul a dezvăluit acest lucru – VIDEO 

Ani la rând modul în care arătau cele două cimitire ale orașului a fost motiv de revoltă din partea multor botoșăneni.

Cu morminte neîngrijite, alei aproape fără acces, arbori netoaletați sau uscați și grămezi întregi de resturi de la lumânări și alte deșeuri specifice. 

 

O idee inedită 

 

Pacea și Eternitatea arată în prezent așa cum ar trebui să arate un cimitir. Au fost curățate și acum sunt mult mai aerisite, iar Primăria nu a cheltuit niciun leu în acest sens. 

 

Pentru că toată munca a fost făcută de deținuții din cadrul Penitenciarului Botoșani. 

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

„O să vorbesc pe scurt despre două colaborări pe care le-am avut cu Penitenciarul, una se referă la o mână întinsă pe care ne-a oferit-o dl director atunci când aveam nevoie să întreținem cimitirele din municipiul Botoșani, care arătau foarte rău. Diverse constrângeri cu numărul de angajați pe care-l avem noi, cu direcția care nu poate face față și atunci am primit această sugestie, am avut parte de o deschidere și câteva solicitări doar pentru a asigura transportul acestor persoane la cimitirele Pacea și apoi Eternitatea”,

 

Deținuții au mai fost solicitați în urmă cu mai mulți ani și pentru activități de deszăpezire, în iernile în care ninsorile au fost abundente. 

Iar Primăria se folosește la maximum de protocolul cu unitatea de detenție pentru a folosi deținuți ca forță de muncă. În acest fel ajută și Penitenciarul dar mai ales persoana privată de libertate spre drumul către reintegrarea în comunitate: „Ajutorul Penitenciarului și al dlui director care ne-a sprijinit s-a văzut. Am primit laude pentru aspect, am comunicat și în presă, considerăm noi că atunci am contribuit și la reintegrarea persoanelor private de libertate, care, mi-au transmis colegii mei că au fost destul de serioși și apreciem acest lucru”.

 

IMAGINI din cimitir: Gunoaiele aruncate peste morminte, apel la șefii Primăriei – FOTOGALERIE

 

Un cimitir oficial închis, în al doilea se pregătesc 10.000 de locuri de veci! Deținuții băgați la muncă mai bine de jumătate de an: VIDEO & GALERIE FOTO

 

Primarul Cosmin Andrei a povestit experiența cu deținuții în cadrul unei acțiuni care a avut exact acest obiectiv: deținuții să fie acceptați atât în societate cât și într-un colectiv profesional. Iar primarul și-a permis chiar o glumă: „Mi-aș dori să nu aveți mare succes cu oamenii de afaceri pe care-i vedem aici ca să avem și noi persoane la care să mai apelăm ca să continuăm activitatea din cimitire”. 

 

Primăria a mai beneficiat indirect de serviciile deținuților la lucrările de reabilitare pentru unitățile de învățământ, un exemplu în acest sens fiind Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”. 

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

„Politicoși, muncitori, cu rezultate foarte bune. Iată că, indirect am contribuit la ceea ce vă interesează cel mai mult pe dv., reintegrarea acestor persoane în societate dar am avut și rezultate directe, atât pe partea de întreținere cât și în ceea ce privește societățile care lucrează pentru noi” 

 

„E nevoie de curaj”

 

 

Directorul Penitenciarului Botoșani s-a exprimat în sensul în care și-ar dori ca exemplul Primăriei să fie preluat și de alți angajatori botoșăneni. 

O parte dintre ei se aflau în sală la evenimentul organizat de instituția de detenție. 

 

 

Daniel Pînzariu, directorul Penitenciarului Botoșani

„Nu întâmplător am ales să prezentați experiența pe care ați avut-o cu persoanele aflate în detenție pentru că, într-adevăr e nevoie de curaj pentru un posibil angajator să acceseze munca deținuților și, după ce acest curaj își produce efectele, încep să se vadă și rezultatele. Și am văzut rezultate foarte bune, la școli, la reabilitarea spitalelor, la reabilitarea unor alte instituții ale statului unde s-a folosit muncă cu deținuți și beneficiarii au fost mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat”,

 

Comisarul șef de poliție penitenciară a încurajat angajatorii botoșăneni să folosească forță de muncă din Penitenciar și chiar foști deținuți. 

Și i-a încurajat de asemenea să-și expună eventualele temeri sau întrebări referitoare la colaborarea cu aceste persoane, pentru ca în final să aibă parte de o experiență utilă afacerii lor. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare