Autorităţile judeţene de peste Siret au început discuţiile cu mai mulţi operatori aerieni pentru introducerea unor zboruri de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Salcea către Bruxelles, Paris şi destinaţii din Spania.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a anunţat în şedinţa deliberativului judeţean din această săptămână că negocierile au fost demarate, dar că nu are acordul pentru a oferi mai multe informaţii.
Discuţia pe tema unor noi zboruri externe din Suceava, scrie Monitorul de Suceava, a plecat de la consilierul judeţean al PSD Oana Pintilei, care a declarat în cadrul şedinţei de ieri că a fost recent la Bruxelles, în Parlamentul European, în cadrul vizitei având şi întâlniri cu români din judeţele Suceava şi Botoşani, care au solicitat curse aeriene de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” către capitala Belgiei.
„Pe 2 sau 3 aprilie vom avea discuţii cu un operator pentru deschiderea de noi destinaţii către Bruxelles, Paris sau spre Spania, dar momentan nu am acordul pentru a spune mai multe”,
Gheorghe Flutur, preşedinte CJ Suceava.
El a subliniat că, pentru ca tatonările să se concretizeze ar fi necesar să existe un număr mare de solicitanţi, astfel încât companiile să aibă încredere să deschidă noi curse, la fel cum s-a întâmplat şi pentru zborurile din Suceava către Marea Britanie şi Italia.
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Acțiunea BLOCADA la Botoșani cu amenzi, permise reținute și un tânăr beat pulbere
Oana Sava
Apr 27, 2024
Cosmin Andrei, către Lucian Trufin: Vreau să facem împreună stadionul de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Elevii și profesorii unui liceu din județ s-au întâlnit cu polițiștii în „Săptămâna Altfel"
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024