FC Argeș și Rapid au remizat, scor 1-1, în etapa cu numărul 19 din Superliga. Marius Croitoru a fost mulțumit de prestația elevilor lui și a comentat o posibilă revenire la FC Botoșani.
Marius Croitoru a fost întrebat dacă ia în calcul să revină la FC Botoșani din iarnă, scrie gsp.ro. Cum nu are voie să antreneze mai mult de două formații într-un sezon, ar putea fi legitimat ca jucător.
”E clar că ține de latura noastră umană să ne amintem de oamenii care ne-au făcut bine și unde ne-am simțit bine. Dar în momentul acesta am contract cu FC Argeș, nu se pune problema. Vom vedea pe viitor. Nu, nu m-aș putea despărți în iarnă în funcție de rezultate. E simplu, eu am antrenat deja două echipe. Regulamentul nu îmi permite”,
Marius Croitoru, antrenor FC Argeș
Prezent în studioul „Fotbal Show”, Gică Popescu a ironizat scenariul: „L-am auzit pe domnul Iftime cum că ar putea să îl legitimeze ca jucător. Nu știu dacă ar lua vizita medicală Croitoru. Are o anumită vârstă, s-ar putea să se sufoce. I-ar face mai mult rău decât bine. Dar faptul că se aruncă în spațiul public un astfel de scenariu pare lipsit de seriozitate”.
Unul dintre cei mai mari duhovnici de la Botoșani, propus pentru canonizare în 2025
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Atenție la mesajele primite de Paște: Soluții pentru combaterea „felicitărilor capcană”
Diana Arici
May 03, 2024
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024