Acasă > Stiri Botosani > CRIMA odioasă de la Mitoc: Tânărul care l-a ucis cu un bidon pe tatăl a șase copii ajunge în fața judecătorilor 

CRIMA odioasă de la Mitoc: Tânărul care l-a ucis cu un bidon pe tatăl a șase copii ajunge în fața judecătorilor 

crima de la mitoc.

Procurorii au finalizat ancheta și au dispus trimiterea tânărului în judecată. 

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.N.P., în vârstă de 24 de ani, din comuna Mitoc, județu Botoșani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”.

 

 S-a reţinut următoarea situație de fapt: În data de 19 februarie 2026, în jurul orei 20:50, pe fondul unor relații tensionate anterioare, inc. A.N.P. a urmărit victima R.I.A. de la un magazin până în curtea unui consătean, unde a lovit-o cu pumnii și cu un bidon de metal de multiple ori în zona capului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viața. 

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, au transmis procurorii botoșăneni

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare