În dimineața zilei de luni, 9 noiembrie, în Căminul C4 din Complexul „Tîrgușor Copou“ al Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, un tânăr a murit, fiind înjunghiat, iar un altul a fost transportat în stare gravă la spital, suspect principal în acest caz fiind un al treilea coleg de cameră, care ar fi încercat apoi să dea foc camerei de cămin.
Potrivit Ziarului de Iași, cei doi tineri răniți au fost descoperiți de către unul dintre portari, care a văzut fumul cum ieșea pe sub ușa camerei și a intervenit cu un coleg de-al său.
„Incidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool. Momentan există un suspect pe care îl căutăm“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași. Din primele informații, studentul care a ajuns la spital este în stare gravă, cu multiple plăgi înjunghiate și intubat.
„S-a intervenit în cazul a doi tineri cu plăgi înjunghiate multiple. Unul a fost în stop și s-au încercat manevre de resuscitare, celălalt a fost tratat pentru șoc hemoragic, este intubat, are leziuni ale căilor aeriene și se află în sala de operație. A suferit leziuni înjunghiate la cap, torace, abdomen, leziune de ficat și antebraț, artera radială“, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD de la Spitalul de Urgențe „Sfântul Spiridon“ din Iași. Reprezentanții universității au precizat că cei trei studenți erau toți în anul I, înmatriculați la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, și că incidentul s-ar fi produs în jurul orei 7.00 dimineață, după ce s-ar fi întors beți dintr-un club.
Studentul care a decedat este din Republica Moldova, ceilalți doi, rănitul și presupusul agresor, sunt din județul Neamț.
„Incendiul nu a fost unul de amploare și s-a stins repede. Suntem cu toții pur și simplu consternați, este o tragedie”, a declarat ing. Bogdan-Eduard Pleșcan, directorul general administrativ al Universității „Alexandru Ioan Cuza“. Reprezentanții IPJ au precizat că cercetările continuă pentru a se determina toate circumstanțele în care a avut loc incidentul.
Vitezomani de weekend: Zeci de amenzi date și permise reținute pentru depășiri aiurea
Oana Sava
Oct 07, 2024
Spargeri în magazine date de doi tineri, au furat de la bani până la țigări și ceva mâncare
Oana Sava
Oct 07, 2024
Hoață reținută de polițiști după ce a furat portofelul unei botoșănence
Oana Sava
Oct 07, 2024
Gata alegerile la Colegiul Medicilor – LISTA celor mai votați doctori de la Botoșani
Oana Sava
Oct 07, 2024