Costel Enache, despre meciul cu FCSB: Mi se pare exagerat rezultatul

După meciul disputat cu FCSB săptămâna trecută, antrenorul formației FC Botoșani a analizat modul în care a jucat echipa sa în fața celei mai titrate echipe din România.

 

Costel Enache a declarat că a revăzut meciul cu FCSB și a primit și raportul statistic al jocului.

 

„Într- adevăr am avut momente de naivitate în acest joc. Dar au fost și momente foarte bune, spre exemplu apetitul nostru ofensiv a fost evident în fața celor de la FCSB. Am avut dublul numărul de șuturi la poartă, cornere 5-0, sunt lucruri pe care trebuie să le scot în evidență pentru că acum chiar mi se pare exagerat rezultatul. Și spun lucrul acest mai mult pentru a auzi jucătorii”,

Costel Enache, antrenor FC Botoșani

 

Totodată, Costel Enache a afirmat că echipa nu trebuie să-și piardă echilibrul și încrederea în forțele sale.

 

„Sigur sunt momente pe care nu le-am gestionat bine, dar au fost câteva. Restul cred că ne îndreptățesc să menținem linia bună și să ne creeze o motivație, o motivație calră pentru ca locul 4 să rămână al nostru”,

Costel Enache, antrenor FC Botoșani

 

Antrenorul echipei botoșănene crede că meciul cu FCSB a fost o situație de moment, concluzionând că tot campionatul echipa a arătat bine, iar lucrul acesta trebuie să fie confirmat la Giurgiu.

 

 

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare