Unii copii ies iarna afară fără geacă, alții refuză puloverele sau straturile groase, deși temperaturile sunt scăzute. Pentru părinți, situația poate deveni rapid o sursă de îngrijorare. Este doar o preferință, o etapă de vârstă sau există motive medicale ori psihologice la mijloc? Medicul pediatru Raluca Bidiga și psihologul Ruxandra Sersa explică ce este normal, ce merită urmărit și când este nevoie de evaluare.
Refuzul hainelor groase este una dintre situațiile aparent banale care pot genera mult stres în familii, mai ales în sezonul rece. Părinții se tem de răceli, hipotermie sau „neglijență”, în timp ce copilul sau adolescentul insistă că „nu îi este frig”. Fiziologic, copiii nu sunt mai rezistenți la frig decât adulții: temperatura lor corporală este similară și sunt la fel de expuși riscurilor de degerături și hipotermie. Diferența apare din comportament: copiii se mișcă mult, aleargă și se încălzesc rapid. Potrivit studiilor, percepția temperaturii, toleranța la haine și raportarea la propriul corp diferă mult de la copil la copil și se schimbă odată cu vârsta. Specialiștii atrag atenția că, în cele mai multe cazuri, vorbim despre comportamente normale. Însă există și situații în care refuzul constant al hainelor groase poate semnala o sensibilitate senzorială sau o problemă medicală care merită investigată.
Pentru mulți copii, hainele groase sunt mai rigide, mai voluminoase și mai greu de tolerat. Pediatrul Raluca Bidiga explică faptul că „unii copii au o temperatură de confort mai scăzută și se adaptează mai ușor la frig”, fără ca acest lucru să fie patologic. Organismul copilului învață treptat să se autoregleze, iar diferențele individuale sunt mari.
Există și etape de vârstă în care refuzul este foarte frecvent. La copiii mici (1-3 ani), hainele groase pot limita mișcarea exact în perioada în care autonomia este esențială. La preșcolari, jocul intens face ca aceștia să se încălzească rapid și să perceapă gecile ca fiind inutile sau incomode. În aceste situații, refuzul este tranzitoriu și se modifică în funcție de context.
Psihologul Ruxandra Sersa aduce o perspectivă corporală și emoțională asupra acestui comportament: „Hainele groase pot crea o senzație de încorsetare care deranjează corporal. Pielea este prima noastră casă psihică, iar hainele sunt granița dintre noi și lume”. Pentru unii copii și adolescenți, această „graniță” devine prea apăsătoare, iar corpul reacționează prin refuz.
Important pentru părinți este să observe dacă refuzul este selectiv (anumite materiale, anumite haine) și dacă dispare în anumite contexte. Un copil care acceptă hainele groase când este foarte frig sau când activitatea se schimbă, dar le respinge în joacă, se află cel mai probabil într-un comportament normal de dezvoltare.
Există însă situații în care refuzul nu ține de preferință, ci de disconfort real. Atât pediatrul, cât și psihologul subliniază rolul sensibilității senzoriale. Copiii cu hipersensibilitate tactilă pot percepe hainele groase ca fiind agresive: „mă strânge”, „mă înțeapă”, „nu pot să respir”. Ruxandra Sersa explică faptul că „acest tip de sensibilitate apare încă din copilărie și poate continua în adolescență”. Semnele care ar trebui să atragă atenția părinților includ refuzul intens și constant, reacții de furie sau panică, dificultatea de a tolera etichetele, șosetele, straturile multiple de haine sau anumite texturi, indiferent de temperatură. În aceste cazuri, nu vorbim despre o opoziție deliberată, ci despre un disconfort somatic autentic.
Sursa https://www.hotnews.ro
