Copil în stare gravă după ce-a mâncat detergent!

Un copil de doar un anișor, din Botoșani a ajuns în atenția medicilor de la Compartimentul de Primiri Urgențe a Secției de Pediatrie după ce ar fi ingerat o cantitate considerabilă de detergent.

 

Băiețelul a fost transportat astăzi, în jurul orelor 12:30, de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani de urgență la spital, unde medicii îi acordă îngrijiri medicale. Nu se cunosc însă împrejurările în care băiețelul a ajuns să ingereze substanța toxică, însă medicii se străduiesc în aceste momente să o îndepărteze în totalitate din organismul copilului.

„A ajuns la Urgențe un copil de un an care, din spusele mamei, a înghițit jumătate de capsulă de detergent lichid. Copilul este în stare stabilă, a rămas internat pe secție pentru tratament de specialitate”, a explicat cadrul medical care s-a ocupat de caz.

Sunt frecvente cazurile în care copiii ajung să înghită substanțe otrăvitoare organismului lor fragil din pură neatenție a părinților ori dintr-o curiozitate aparte specifică vârstei.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41808:Un tânăr din Botoșani a vrut să moară cu un cocktail făcut din detergent și alcool ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare