Acasă > Stiri Botosani > Copil de trei ani lovit de un „austriac” fără permis

Copil de trei ani lovit de un „austriac” fără permis

 

Sâmbătă seară, Alin D., de 25 ani, din Copălău, în timp ce conducea prin Flămânzi un autoturism înmatriculat în Austria, l-a accidentat grav pe minorul G. R. de 3 ani. Acesta, nefiind supravegheat corespunzător de bunica sa, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul auto s-a deplasat la locuinţa lui Cornel R., din oraşul Flămânzi, proprietarul autoturismului, împreună cu care a revenit ulterior la locul faptei. Alin D. a declarat că posedă permis de conducere, obţinut în Italia, dar că nu îl are asupra sa, întrucât i-ar fi fost reţinut de poliţiştii rutieri dintr-un alt judeţ, fără a prezenta însă o dovadă în acest sens. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a copilului, care a fost transportat şi internat la Spitalul de Pediatrie Botoşani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Dosar cu trei capete de acuzare
Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane fără încuviințarea poliției şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
CITEŞTE ŞI:
Nebunie în stradă cu un „italian” : a lovit intenţionat un şofer şi i-a avariat maşina

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare