Se apropie sărbătorile de iarnă, o perioadă specifică pentru o serie de „distracții” cu un singur sens. Petardele.
În general, cei care le aruncă au parte de amuzament total, pentru că persoanele din apropiere nu resimt decât disconfort. Traumă, în cazul animalelor.
Prezent la o conferință de presă, comisarul șef de Poliție, Cristian Rîznic, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-a adresat botoșănenilor care au calitatea de părinți.
Persoane a căror vieți pot fi schimbate definitiv de o astfel de „distracție”.
cms. șef de Poliție Cristian Rîznic, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
„Anul trecut am avut trei accidente la nivelul județului Botoșani, în țară fiind foarte multe după folosirea efectiv și exclusiv a petardelor. Recomandăm ca aceste articole pirotehnice să nu fie folosite sub nicio formă. Chiar și sub directa supraveghere a părintelui, recomandăm să nu fie folosite pentru că sunt foarte periculoase”,
Preponderent zona Centrului Vechi răsună în această perioadă de zgomotele produse de petarde.
Acolo se vor concentra și controalele.
cms. șef de Poliție Cristian Rîznic, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
„Structurile Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și nu numai organizează acțiuni săptămânale, uneori și zilnice pe linia prevenirii și combaterii acestor fapte. Vom avea în atenție și vom desfășura activități în perioada imediat următoare”
Începând cu acest an o serie de materiale pirotehnice cum ar fi artificiile sau petardele au fost interzise prin lege.