Primul ajutor se învață. Iar cei mai buni elevi sunt, de multe ori, copiii.
Serviciul Județean de Ambulanță – Botoșani, prin Substația Trușești, a participat la activitățile organizate în cadrul Școlii de Vară – Ediția a V-a, oferindu-le copiilor ocazia de a descoperi, într-un mod interactiv, lumea salvatorilor.
Au explorat ambulanța, au aflat cum se desfășoară o intervenție de urgență și au învățat câteva dintre noțiunile de bază ale primului ajutor. Dincolo de demonstrații și explicații, întâlnirea a fost despre curaj, responsabilitate și despre puterea unui gest făcut la timp.
Pentru noi, fiecare astfel de activitate este o investiție în comunitate. Educația pentru sănătate și formarea deprinderilor de acordare a primului ajutor încă din copilărie pot face, într-o zi, diferența dintre neputință și speranță.
Mulțumim colegilor noștri pentru profesionalismul și implicarea cu care au reprezentat Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani:
asistent medical Daniel Bandalac
asistent medical Mihaela Zamfir
ambulanțier Iulian Zamfir
Le mulțumim și organizatorilor pentru invitație și pentru că oferă copiilor oportunitatea de a învăța lucruri care pot salva vieți.
Împreună construim o comunitate mai bine pregătită, mai responsabilă și mai aproape de valorile solidarității și ale grijii față de cei din jur.
Totdeauna și tuturor, gata de ajutor!, a transmis Serviciul Județean de Ambulanță.