Peste 200 de poliţişti au scotocit pieţele, târgurile, oboarele şi unităţile comerciale din Botoşani şi din întreg judeţul.
Şi în săptămâna 18-25 mai 2017, peste 200 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea şi combaterea traficului, a prelucrării şi a comerţului ilicit cu ţigarete, produse din tutun, alcool şi alte produse accizabile şi contrafăcute.
Astfel, în perioada menţionată, pe raza judeţului, poliţiştii au desfăşurat 95 de acţiuni şi controale în pieţe, târguri, oboare şi unităţi comerciale, în urma cărora au fost constatate 13 infracţiuni, dintre care 10 prevăzute de Codul Vamal şi 2 infracţiuni de evaziune fiscală.
În cadrul acţiunilor, au fost aplicate 218 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 85.655 de lei, dintre care 26 la Legea 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 46 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 122 la O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 24 pentru alte acte normative.
De asemenea, au fost indisponibilizate ori confiscate 5.920 de ţigarete, 30 de litri de alcool şi alte produse, în valoare totală de 5.400 de lei.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024