Președintele CECCAR Botoșani, Eugenia Dăscălescu, și-a început discursul printr-un exercițiu interactiv. Le-a cerut participanților să ridice mâna dacă au folosit în ultimul an un instrument bazat pe inteligență artificială, precum ChatGPT, Claude sau un soft modern de contabilitate.
A urmat o a doua întrebare, de această dată despre temerile generate de evoluția tehnologiei.
„Ridicați mâna cei care, sincer, ați simțit măcar o dată o strângere de inimă, gândindu-vă la ce înseamnă AI-ul pentru profesia noastră. Interesant, nu? Deci folosim tehnologia și, în același timp, ne temem de ea”, le-a spus aceasta participanților.
Pornind de la celebra replică din „Hamlet” – „A fi sau a nu fi” –, președintele CECCAR Botoșani a arătat că dilema profesioniștilor contabili nu mai este una literară, ci una legată de viitorul profesiei.
„Astăzi, de fapt, nu este o întrebare despre Hamlet. Este o întrebare despre noi. Despre noi toți. Despre fiecare în parte. În momentul acesta în care lumea se schimbă mai repede decât putem noi răspunde la această schimbare. Iar acest moment al schimbării este acum”, a afirmat Eugenia Dăscălescu.
Potrivit acesteia, inteligența artificială poate procesa facturi în câteva secunde, reconcilia conturi și genera rapoarte într-un timp foarte scurt, ceea ce îi determină pe mulți profesioniști să se întrebe dacă rolul lor va mai fi la fel de important în viitor.
„Inteligența artificială procesează facturi în secunde. Reconciliază conturi cât timp noi ne bem cafeaua. Generează rapoarte peste noapte. Și undeva în spatele minții, mâinile ridicate de dumneavoastră confirmă. Fiecare, la un moment dat, ne-am pus această întrebare: «Oare mai este nevoie de mine?». Aceasta este dilema noastră, nu a lui Hamlet”, a concluzionat președintele CECCAR Botoșani.
Evenimentul dedicat Zilei Naționale a Contabilului Român a reunit zeci de profesioniști din domeniul financiar-contabil din județ, fiind un prilej de dialog despre transformările prin care trece profesia și despre adaptarea la noile tehnologii.