Turiștii aflați în concediu în stațiunile din sudul litoralului românesc pot beneficia săptămâna aceasta, la cerere, de consultații medicale gratuite în corturi amenajate pe plajă, în cadrul campaniei „Asumă-ți să fii sănătos”, derulată pentru al cincilea an consecutiv de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Turiștii din 5 stațiuni pot fi consultați de medici dermatologi, endocrinologi, pediatri și, pentru prima dată la ediția din acest an, și de medici pneumologi.
Pe parcursul celor șase zile ale campaniei „Asumă-ți să fii sănătos! Litoral 2025”, toți cei care doresc să beneficieze gratuit de consultații dermatologice, endocrinologice, pediatrice și pneumologice pot apela la cei 46 de medici (rezidenți și specialiști) prezenți în cele cinci puncte de lucru special amenajate (corturi ale M.Ap.N. pe care sunt afișate bannere ale campaniei) în următoarele stațiuni: Olimp, Neptun, Jupiter, Saturn și Mangalia.
Turiștii depistați cu suspiciuni de afecțiuni medicale sunt ghidați de medicii din campanie să se adreseze, pentru investigații mai amănunțite și tratament, medicilor din zona în care locuiesc, a explicat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”.
La rândul său, prof. dr. Cătălina Poiană, medic primar endocrinolog și președintele Colegiului Medicilor din România, spune că turiștii care se adresează acestei campanii, pentru screening, sunt „persoane aparent sănătoase, care se simt bine, care sunt în vacanță, sunt relaxate, sunt la mare. Deci, sub nici o formă, nu sunt pacienți care au acuze și care se adresează, să zicem, unui cabinet medical.”
Cu toate acestea, cifrele privind persoanele diagnosticate cu afecțiuni medicale sau cu suspiciuni de boală în precedentele patru ediții ale campaniei sunt importante: „Ori, dacă la aceste persoane, care sunt aparent sănătoase și care au venit să se relaxeze și aparent nu știu care avea probleme de sănătate, depistăm asemenea cifre importante de patologie, înseamnă că asemenea acțiuni prin care reușim să prevenim și prin care reușim să conștientizăm persoanele asupra riscului pe care aceste genuri de patologie le au, sunt mai mult decât binevenite.”
Despre continuitatea timp de 5 ani a campaniei „Asumă-ți să fii sănătos”, medicul Cătălina Poiană spune că „este foarte ușor să începi să faci un lucru, mai greu este să-l menții. Și faptul că suntem al cincelea an cred că dovedește că această campanie a devenit deja o tradiție.”
Consultațiile gratuite sunt oferite până pe 16 august, în intervalele orare 09.00 – 12.00 si 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 16 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineții.
Corturile sunt amplasate lângă următoarele repere:
Campania „Asumă-ți să fii sănătos”, derulată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, a ajuns, anul acesta, pentru al cincilea an consecutiv pe litoralul Mării Negre.
Astfel, pentru al cincilea an consecutiv, campania de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București va ajunge pe litoralul românesc și va oferi turiștilor prezenți în 5 stațiuni de la Malul Mării Negre consultații gratuite în specialitățile dermatologie, endocrinologie, pediatrie și pneumologie.
„Devenit deja un eveniment anual de tradiție, campania de prevenție a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila Asumă-ți să fii sănătos! revine anul acesta pe litoralul românesc, pentru a oferi cât mai multe consultații medicale turiștilor aflați în această perioadă la Malul Mării Negre și care vor alege să-și sacrifice câteva zeci de minute din concediul de odihnă pentru o evaluare dermatologică, endocrinologică, pediatrică sau pneumologica și în definitiv pentru siguranța stării lor de sănătate”, spune prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
„Având edițiilor anterioare, când am înregistrat o creștere succesivă a numărului de turiști care au trecut pragul campaniei noastre de prevenție, nutresc speranța că anul acesta vom depăși recordul consultațiilor oferite anul trecut care s-a cifrat la 4.585 și prin care au fost depistate 31 cazuri de suspiciuni legate de posibile afecțiuni tumorale de ordin dermatologic, multiple cazuri de hipertensiune arterială nediagnosticată până la acel moment sau cazuri de obezitate, dar și de subnutriție infantilă”, adaugă rectorul UMF.
Cancerul de piele este o problemă importantă de sănătate publică, fiind cel mai frecvent cancer în populația albă. Incidența lui a crescut de 3-4 ori în ultimele decade și se află în continuă creștere, în contextul creșterii duratei de viață, îmbătrânirii populației și continuării comportamentelor de expunere la soare. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, unul din trei cancere diagnosticate în întreaga lume este cancer cutanat.
Ca și în edițiile anterioare ale campaniei derulate la Malul Mării Negre, screeningul oferit de medicii dermatologi va evalua principalii factori considerați de risc înalt în dezvoltarea cancerului cutanat:
„Se estimează că în următorii 25 de ani, numărul de cancere cutanate va crește cu 40%. Nu era suficient ce aveam astăzi, cancerul cutanat fiind cea mai frecventă formă de cancer a omului. Sunt procente care pe mine m-au speriat”, afirmă conf. univ. dr. Codruț Nicolescu, medic primar dermatolog și președintele Societății Române de Dermatologie.
Ca în fiecare an, unul dintre focusurile campaniei de pe litoral este, potrivit medicului Alin Nicolescu, „pe copii, pentru a preveni acest risc de a dezvolta cancerul cutanat”.
Peste 84% dintre adolescenți înțeleg că expunerea la soare crește riscul de cancer de piele, dar nici măcar un sfert dintre aceștia nu se protejează întotdeauna de soare. Un studiu recent, realizat de organizația europeană Euromelanoma, relevă faptul că în cazul persoanelor care au suferit arsuri solare severe (o arsură solară dureroasă, însoțită de înroșirea intensă a pielii sau de apariția de vezicule, cu o durată de două sau mai multe zile) înainte de vârsta de 18 ani există o probabilitate cu 18% mai mare de a descoperi o leziune suspectă în cadrul unui control dermatologic la maturitate.
„Aproape 50-60% dintre adulți spun că nu s-au protejat de soarele puternic în perioada adolescenței și a copilăriei. Nu au fost protejați”, spune medicul Alin Nicolescu.
Expunerea excesivă la soare și, mai grav, fără folosirea protecției solare, reprezintă o problemă majoră de risc în dezvoltarea cancerului de piele, iar creșterea acestei probabilități se poate instituí încă din copilărie sau adolescență.
Principalele forme de cancer de piele sunt Melanomul și Non-melanoma skin cancer (NMSC, epitelioame cutanate). Melanomul (MM) reprezintă sub 5% din cazurile de cancer cutanat și este responsabil de 75% din decesele cauzate de cancerele de piele. Carcinomul bazocelular CBC este cea mai frecventă formă de cancer cutanat (75%), urmată de Carcinomul spinocelular CSC (20%).
Cancerele de piele reprezintă o povară pentru sistemele de sănătate, fiind asociate cu morbiditate, mortalitate și costuri medicale ridicate în cazurile avansate. Depistarea precoce este principala modalitate de reducere a morbidității, mortalității și costurilor economice și sociale ale cancerelor cutanate.
Sursa https://www.hotnews.ro