Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026-2027.
Conform propunerii de calendar:
-probele Evaluării Naționale se vor desfășura în perioada 22-25 iunie 2027;
-simularea Evaluării Naționale se va desfășura în perioada 16-18 martie 2027.
Se menține posibilitatea ca elevii să-și vizualizeze lucrările scrise după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor. Depunerea contestației nu este condiționată de vizualizarea lucrării.
Documentele și propunerea integrală de calendar pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, link în comentarii.
După etapa de consultare, forma finală a documentelor va fi aprobată prin ordin de ministru, în urma analizei feedbackului primit și după ședința Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării.