Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu Arhiepiscopia Iașilor la "Tabăra din pridvorul satului" de la parohia Dealu Mare arondată Protopopialului Dorohoi.
Peste 80 de copii (preșcolari și școlari) au desfășurat luni, 12 august activități educaționale privind protecția mediului alături de comisarii din cadrul Garda de Mediu Botoșani, preotul Marius Burghelea reprezentatul Arhiepiscopiei Iașilor din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, tineri voluntari membrii ai Asociația Tinerilor Ortodocși Români Filiala Dorohoi și voluntarii ai Departamentului Tabere din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
Pe categorii de vârstă, s-au prezentat materiale educative, au avut loc dialogurilor verzi și cu ajutorul unui joc de reciclare Montessori s-au identificat tipurile de deșeuri: deșeuri reciclabile, deșeuri periculoase, deșeuri biodegradabile, deșeuri reziduale sau alte tipuri de deșeuri, s-au potrivit în funcție de culoare (respectându-se codul culorilor) și s-au aruncat în recipientul (tomberonul) potrivit.
„Mulțumim organizatorilor pentru invitație și pentru eforturile pe care le faceți pentru activitățile educaționale privind protecția mediului și sperăm că toate informațiile prezentate să fie cât mai utile și de folos școlarilor și preșcolarilor. Împreună vom face educația pentru mediu să fie pe înțelesul tuturor.”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Botoșani.
FC Botoșani a împrumutat un fundaș central în vârstă de 24 de ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Botoșănean amendat cu 1.500 de lei după ce a făcut „prostii” la ghena de gunoi
Oana Sava
Jan 16, 2025
MINUNE: O femeie și-a uitat poșeta pe o bancă în Centrul Istoric și nimeni nu a furat-o
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile