Acasă > Stiri Botosani > Cod Galben de ploi torențiale la Botoșani 

Cod Galben de ploi torențiale la Botoșani 

ploaie la botosani

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis două avertizări de tip Cod Galben privind instabilitatea atmosferică pentru județul Botoșani, valabile de astăzi, de la ora 16:00, până mâine, la ora 23:00.

 

 

Astăzi, de la ora 16:00, până mâine, la ora08:00, sunt prognozate averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii cu rafale de 50–70 km/h. De asemenea, poate cădea grindină de mici și, posibil, medii dimensiuni, cu diametrul de 1–3 cm. Cantitățile de apă vor ajunge la 15–25 l/mp în intervale scurte de timp (1–3 ore) și, prin acumulare, la peste 30–50 l/mp pe arii restrânse.

 

Mâine, între orele 8:00 și 23:00, instabilitatea atmosferică va persista și se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii cu rafale de 50–70 km/h. Sunt posibile, de asemenea, căderi de grindină de mici și, posibil, medii dimensiuni, de 1–3 cm. Cantitățile de apă vor fi de 15–20 l/mp în intervale scurte de timp (1–3 ore) și, pe arii restrânse, de peste 30–40 l/mp prin acumulare.

 

Autoritățile locale au fost informate despre  prognoza meteo și măsurile ce trebuie adoptate în astfel de situații. 

 

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.