Coaliția de guvernare a decis să modifice la Camera Deputaților amendamentul adoptat de Senat care prevede majorarea salariilor demnitarilor și a celor din administrația locală.
Astfel, potrivit unui amendament depus de grupurile PSD și PNL din Camera Deputaților, doar aleșii locali și angajații din administrațiile locale vor beneficia de majorări.
Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că amendamentul a fost deja depus. Legea urmează să fie dezbătută în comisiile de specialitate și mai apoi votată în plenul Camerei Deputaților, care este și cameră decizională.
Potrivit amendamentului depus, vor avea salarii mai mari aleșii locali: primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de Consilii Județene, potrivit sursei citate.
Salariile primarilor din marile municipii vor crește cu 1.650 lei brut, până la 17.250 de lei brut, cele ale primarilor orașelor mari vor ajunge la 13.800 de lei (+1.300 de lei), iar primarii comunelor mari vor ajunge să câștige 11.500 de lei brut, față de 10.500 în prezent.
Bani mai mulți va primi și personalul din administrațiile locale, salariile fiind stabilite în funcție de indemnizația viceprimarului sau a vicepreședintelui Consiliului Județean.
În forma adoptată de Senat, legea prevedea majorarea salariilor tuturor demnitarilor, printre care președinte, miniștri, parlamentari, șefi ai unor instituții precum Academia Română, Consiliul Concurenței, AEP sau Curtea de Conturi.
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Mare meci pe „Municipal”: Jandarmii, mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024