Cei mai mulți dintre botoșănenii care au descărcat aplicația City Report și care au fost extrași la tombola de miercuri, s-au scuzat că nu pot ajunge la ora stabilită pentru joi, 10 martie pentru a-și ridica telefoanele și tabletele. Erau la serviciu.
Așadar au ajuns doar cinci. Unul dintre aceștia, a cerut categoric să nu fie fotografiat. Primarul le-a înmânat premiile.
”Noi am vrea să se rezolve problemele care au fost sesizate pentru că sunt începute și apoi lăsate. Sunt zone care sunt rușinea rușinii”, i-a spus unul dintre câștigători.
I s-a explicat că tocmai acesta a fost scopul aplicației, de a se semnala problemele apărute în municipiu.
”De asta vă rog pe dv. să ne sesizați, cu doi oameni pe care-i avem la Direcția Edilitare majoritatea problemelor sunt pe zona edilitare, am văzut că mai sunt pe apă și canalizare, noi le preluăm și le direcționăm către Consiliul Județean. E bine să ne sesizați nouă pentru că așa le comunicăm și noi către ei. Celelalte, care țin de activitatea noastră, intervenim imediat”
Ovidiu Portariuc, primarul orașului Botoșani.
Ceilalți câștigători au la dispoziție șapte zile pentru a intra în posesia premiilor. În cazul în care telefoanele sau tabletele nu vor fi revendicate, vor fi selectate alte nume de pe lista suplimentară. (G.E.)
Vernisaj cu elevi, părinți și profesori la Muzeul de Etnografie Botoşani
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024