Dincolo de privirea limpede transpare o tristețe în care se oglindesc nu doar ororile unui război nedrept, ci și durerea unui popor plecat în pribegie.
Vlada este o tânără ucraineancă pe care Alexandra Calistru, artistă din Botoșani, a întâlnit-o în tren.
Impresionată de chipul fetei, artista a fotografiat-o pentru a păstra trăsăturile, dar mai ales ceea ce privirea transmitea. Ajunsă acasă, a transpus imaginea într-un portret în cerneală pe care l-a numit ”Vlada”.
”Pe Vlada am fotografiat-o în tren, venea din Ucraina şi călătorea cu familia spre Riga, Latvia. Privirea ei era atât de limpede şi atât de profundă, încât mi-era şi greu să mă uit în altă parte”, a mărturisit Alexandra Calistru.
Alexandra Calistru (foto jos) a expus în mai multe rânduri pe simezele galeriilor, reușind să atragă atenția nu doar prin calitatea execuţiei, ci mai ales prin delicateţea chipurilor, inocenţa şi puritatea care transpar din fizionomiile anonime, dar care cuprind o întreagă lume.
Este absolventă a Facultăţii de Biologie şi Geologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, însă a studiat şi pictura la Şcoala Populară de Artă Botoşani, cu prof. Victor Hreniuc.
(Foto: Facebook / Alex C. Art)
Nichifor Botoșăneanul ajunge în parohiile din Botoșani – PROGRAMUL evenimentelor religioase
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Lunea Albă: Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Concurs pentru TREI posturi disponibile la spitalul orașului
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024