Centrele (in)existente de la Botoșani: Bani decontați pentru medici care NU vin la program, pacienții botoșăneni buluc cu scandal la Urgențe

Zilnic la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) care aparține de Spitalul Județean de Urgență Mavromati ajung sute de pacienți. Mulți dintre ei cu probleme minore, nefiind neapărat cazuri de urgență. Vorbim de acei botoșăneni care vin cu dureri de cap, de dinți sau care tușesc de câteva săptămâni. Așa se face că Urgențele sunt din ce în ce mai aglomerate, asta în timp ce, centrele de permanență, sunt ocolite de botoșăneni.

 

Ce este un centru de permanență?

 

Probabil că, întrebați, mulți dintre botoșăneni nu cunosc rolul acestor unități în sistemul medical local. Unde și dacă există. Și mai ales, care este adresabilitatea.

În teorie, cel puțin.

Este important să știți că fiecare oraș mare sau mic are altfel de centre de permanență finanțate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Acestea sunt de fapt locuri unde medicii de familie fac gărzi pentru pacienții lor. Ele sunt arondate unui cabinet MF în care se găsesc medici de familie şi asistente, gratuit, zilnic între ora 15:00 şi 8:00 dimineaţa a doua zi, plus întreg weekendul – de vineri la 15:00, până luni la 8:00.

 

 

Centrele de Permanență utile sau nu?

 

La nivelul județului Botoșani sunt 13 astfel de centre unde activează mai mulți medici de familie.

 

Minim cinci pe fiecare centru.

 

 

Centrele de permanență existente la nivelul județului Botoșani sunt redate în tabelul de mai jos:

 

    Centre de permanență

Localitatea în care își desfășoară  activitatea    

Centrul de Permanență Bucecea

Bucecea

Centrul de Permanență Darabani

Darabani        

Centrul de Permanență Trușești

Trușești, Albești, Răuseni, Durnești, Dângeni, Călărași      

Centrul de Permanență  Prima Linie

Flămânzi, Frumușica, Copălău, Vorona     

Centrul de Permanență Prutmed

Avrămeni, Mihălășeni Ripiceni, Dobârceni, Mitoc, Adășeni

Centrul de permanență Săveni

Săveni, Vlăsinești, Hănești, Coțușca, Ungureni

Centrul de Permanență Nord -Est

Havârna, Păltiniș, Viișoara, Darabani, Rădăuți- Prut, Mileanca

Centrul de Permanență MEDFAM

Sulița, Stăuceni, Lunca, Zlătunoaia, Todireni, Hlipiceni

Centrul de Permanență CONICORB

Cordăreni, Corlăteni, Nicșeni, Roma

Centrul de Permanență DOR-MED

Dorohoi

Centrul de Permanență CEMED

Cristești, Bălușeni, Coșula, Copălău

Centrul de Permanență LCD – MED

Botoșani

Centrul de Permanență CMI-MED

Dorohoi, Lozna, Cândești

 

 

Care este scopul acestor centre de permanenţă cu medici de familie?

 

Aceste centre au rolul de a ușura sarcinile serviciului 112, dar și ale spitalelor. Consultaţiile şi tratamentele în Centru sunt gratuite şi se aplică oricărui cetăţean, indiferent dacă-i asigurat sau nu.

 

Ce NU se face la Centrul de permanenţă?

 

La aceste centre nu se eliberează documente în contract CAS, trimiteri colorate, reţete compensate și trimiteri la analize. De asemenea, nu se eliberează alte acte care necesită fişa omului şi trecutul lui medical. Nu se eliberează nici certificate de deces sau prenupţiale și nici adeverinţe pentru angajare, tabere sau diverse cursuri, deoarece ce medicii respectivi nu te cunosc.

 

Alte activități care nu se desfășoară la aceste centre:

nu se operează

nu se intubează

nu se tratează coma

nu se pune piciorul în ghips

nu se asistă naşterea

 

Ce se face la Centrele de permanență cu medici de familie?

 

Se diagnostichează şi tratează pe moment o durere abdominală, febra, o durere în gât, diareea banală, ameţeala, furnicăturile şi muulte altele. De asemenea, se poate urma tratamentul injectabil intramuscular, sau intravenos, sau pefuzabil din 8 în 8 ore, sau mai des, şi în afara orarului de cabinet al medicului tău. Totul se face gratuit, chiar și dacă ai nevoie de injecții.

 

Medicii plătiți ORICUM

 

Medicii de familie care activează în cadrul acestor centre sunt plătiți cu 66 de lei pe oră. Asta indiferent dacă consultă sau nu în ora respectivă vreun pacient.

 

Sau mai bine zis, dacă se află la program.

 

Indiferent dacă sunteți sau nu consultați, acești medici beneficiază de aceste venituri.

 

„Medicii din Centrele de Permanență sunt plătiți la numărul de ore. Și medicii și asistenții. Au un program, un șef care coordonează centrul. Medicii sunt plătiți cu 66 de lei ora, iar 22, 5 asistentul. Șeful de centru are un procent în plus”,

Carmen Nicolau, președinte Casa de Asigurări de Sănătate

 

 

Spre exemplu, în luna septembrie a acestui an, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a decontat suma de 612.369 lei pentru Centrele de Permanență de la Botoșani. Cea mai mare sumă plătită unui medic a fost de 12.952 de lei.

 

Utilitatea acestor centre a fost pusă în nenumărate rânduri în discuții însă nu s-a luat vreo măsură concretă. Astfel că din anul 2015 și până în 2019, Botoșaniul a rămas tot cu 13 centre de permanență.

 

Chiar și Sorina Pintea, ministrul demis al sănătății anunța în luna iunie a anului trecut că va promova un act normativ prin care cere desfiinţarea unor centre medicale de permanenţă. Și motiva decizia prin faptul că, în ciuda existenţei acestor centre, n-a scăzut numărul prezentărilor în Unităţile de Primiri Urgenţe, ci, dimpotrivă, a crescut.

 

De la acest anunț nu s-a mai întâmplat nimic concret.

 

Trag chiulul de la centru

 

La Botoșani, activitatea medicilor de familie din aceste centre este verificată de către inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP). Iar probleme sunt în mediul rural unde medicii nu sunt găsiți mereu la program.

 

 „Nu toți medicii sunt la program, când am avut controale am mai și constatat că nu sunt acolo. În ultima perioadă mai facem niște controale inopinate ca să-i mai surprindem să vedem dacă sunt sau nu la program”,

Teodor Ferariu, director DSP

 

 

Urgențe sufocate de pacienți

 

Și în timp ce medicii de familie sunt (sau nu) prezenți, Urgențele sunt sufocate de pacienți. La propriu.

 

Cine este vinovatul?

 

„Cetățeanul e „vinovat”, el când vrea un serviciu medical preferă să meargă în UPU pentru că acolo beneficiază  de servicii complete. La UPU se fac mai multe investigații, de care, la un centru de permanență nu beneficiază”,

Teodor Ferariu, director DSP

 

Dacă la UPU, numărul de prezentări pe 24 de ore ajunge uneori și la 200, la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) media este de 80-100.  Însă 70 % din cazuri, conform statisticii, nu sunt urgențe.

 

”Referitor la adresabilitate, media este undeva la 80-100 pe 24 de ore. Nu o spun eu, conform statisticilor, cam 70% din ce intră pe ușa Unității de Urgență nu este urgență. În mod normal ar trebui ca pacienții să se îndrepte în primul rând către medic de familie, ulterior către  Centrul de Permanență. Urgența este urgență adică ceva care s-a întâmplat și care se derulează din ultimele 6 - 10 ore. Dacă vii la o bucată de noapte și să spui că tușești de două săptămâni nu este urgență…''

Cătălin Mihăiliuc, medic șef CPU

 

Și astfel apar și nemulțumirile la Unitățile de Primiri Urgențe întrucât se așteaptă mult prea mult pe holul unității. Și asta și din cauza aglomerației create tocmai de aceste cazuri care nu sunt grave și care ar putea fi tratate în centrele de permanență unde oficial este desfășurată activitate medicală iar statul decontează aceste servicii, indiferent dacă sunt realizate sau nu.

Așa, ca-n România.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare