Un fost lucrător în cadrul Ministerului Afacerilor Interne poate fi catalogat drept cel mai ghinionist om politic botoşănean. Aceasta după ce la alegerile de duminică a pierdut bătălia pentru funcţia de primar la numai cinci voturi.
Gheorghe Groza a candidat din partea PNL la Primăria Broscăuţi şi a câştigat relativ detaşat una dintre cele două secţii de vot, însă a pierdut şi mai clar în cealaltă. El a obţinut astfel un total de 570 de voturi, în timp ce Costel Agheorghiţoaiei, pretendentul PSD, a adunat 575 de voturi. Când a văzut diferenţa redusă ce îl separă de aspirantul social-democrat la funcţie, liberalul a cerut renumărarea voturilor, procedura s-a realizat, însă diferenţa, care iniţial era de şapte voturi, s-a redus doar până la cinci.
Gheorghe Groza a mai candidat în 2008 şi în 2012, în urmă cu patru ani din partea Mişcării pentru Botoşani. Atunci a fost învins de Ion Romaniuc, sprijinit de USL, care însă, septuagenar devenit între timp, s-a retras din politică la sfârşitul mandatului. Lupta de la Broscăuţi a fost animată şi de viceprimarul ex-PNL Viorel Redinciuc, care a intrat în cursă din partea ALDE şi care adunat 230 de voturi. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Lovitură de teatru după renumărarea voturilor de la municipiu
Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de sărbători – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Alături de alte județe din țară și Botoșani a fost lovit de concedieri colective
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Polițiștii au scos din trafic un șofer care circula haotic - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024