Acasă > Stiri Botosani > Cea mai mare grevă din istoria ANAF: Mii de angajați ai Fiscului nu vor veni joi la serviciu

Cea mai mare grevă din istoria ANAF: Mii de angajați ai Fiscului nu vor veni joi la serviciu

greva la anaf

Unul dintre sindicatele mari din sectorul finanțelor publice a anunțat că joi, 4 iunie, între orele 8:00 și 16:00, membrii săi de sindicat din toate județele nu se vor prezenta la locul de muncă, în contextul nemulțumirilor legate de noua lege a salarizării.

 

 Va fi afectată activitatea ANAF, a Ministerului Finanțelor, a Vămii și, posibil, chiar a Trezoreriei. Mâine ar urma să aibă loc și unele discuții între sindicate și Ministerul Muncii pe legea salarizării.

Un astfel de protest ar fi o premieră la ANAF, atât prin prisma numărului mare de potențiali participanți, cât și prin modalitatea protestului. În trecut, angajații au apelat la proteste spontane, în fața clădirilor de birouri, pichetări de instituții, etc, dar lipsa completă de la serviciu pentru întreaga zi ar fi o premieră, scrie profit.ro

"Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor, afiliată la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SEDLEX, organizație reprezentativă la nivel național pentru un număr de 17.900 de salariați din cadrul sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor și ANAF (care protestează în aceste zile în fața instituțiilor la nivel național), informează opinia publică despre faptul că mâine, 4 iunie 2026, între orele 8,00 și 16,00, membrii noștri de sindicat din toate județele nu se vor prezenta la locul de muncă, transmițând astfel un singur mesaj, la nivel național: sistemul fiscal nu funcționează fără noi. Acțiunea este solicitată și asumată de majoritatea membrilor de sindicat", potrivit unui comunicat Sedlex. 

 

Decizia a fost luată ca urmare a prevederilor proiectului noii legi a salarizării, prin care Guvernul intenționează să reducă salariile din sistem cu sume între 2.000 și 4.000 de lei lunar, potrivit Sedlex.