Botoșănenii au avut parte astăzi de un eveniment deosebit, cum numai prin capitală se poate vedea.
Și totul se datorează prefectului Dan Șlincu și membrilor cancelariei sale și Garnizoanei Militare Botoșani, deopotrivă.
Manifestările de acest gen au ieșit din tipare, în acest mandat de la Instituția Prefectului. După ziua Drapelului în care s-au prezentat toate steagurile din România, astăzi atenția s-a concentrat către imnurile țării noastre, un nou simbol care face inima oricărui român ce-și iubește țara, să tresalte de emoție.
Acțiunea a început ca de fiecare dată în Piața Revoluției unde s-au adunat oficialitățile. Între timp, în celălalt capăt al Pietonalului Unirii, pregătirile erau în toi și o sumedenie de botoșăneni era deja adunată. Din curiozitate probabil, pentru că organizatorii prefațaseră deja evenimentul, într-un ton inedit.
Coloana de oficialități a urcat ușor pietonalul. Mulți botoșăneni s-au oprit curioși cu o întrebare pe buze: „Ce se întâmplă astăzi?”. S-au alăturat și ei convoiului de costume elegante.
La destinație, prefectul însoțit de șeful Garnizoanei Militare a dat onor Gărzii Militare care se afla în cunoscuta poziție solemnă.
Botoșănenii cu telefoanele în mâini urmăreau „spectacolul” cu încântare.
După un scurt moment religios, unul dintre cei mai buni istorici de la Muzeul Județean, Sergiu Balanovici a făcut o scurtă prezentare a celor șase imnuri care au fost oficializate în România. După explicațiile aferente, Fanfara Militară a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” ai cărei componenți erau în uniforme albe şi Corul bărbătesc dirijat de prof. Laurenţiu Palade au interpretat fiecare imn în parte.
Fețe emoționate, mâini la inimă, capete plecate. Așa arăta tabloul asistenței adunată în fața Muzeului Județean.
Un moment cu adevărat deosebit a fost la intonarea Imnului Național actual, versurile înfiripându-se pe buzele chiar și a copiilor. Pentru cei care au uitat din versuri, organizatorii au oferit stegulețe cu toate strofele tipărite.
Totul s-a terminat cu defilarea Gărzii de Onoare și aplauze din partea tuturor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024