JPMorgan Chase, cel mai mare grup financiar din Statele Unite ale Americii, a argumentat clienților săi de ce este posibil ca un guvern format de premierul desemnat Luca Niculescu să obțină sprijinul în Parlament, scrie Profit.ro.
„Estimăm o probabilitate de aproximativ 60% ca această propunere de prim-ministru să conducă la formarea unui guvern care să primească votul Parlamentului”, a precizat banca în analiza transmisă către clienți.
Deși spune că este devreme momentan pentru un verdict clar, JPMorgan a susținut că își susține proiecția pe două argumente.
„În primul rând, principalele partide politice din fosta coaliție sunt acum de acord cu necesitatea instalării rapide a unui guvern cu puteri depline. În al doilea rând, Niculescu se află în poziția de a putea îndeplini diversele condiții impuse de PSD, PNL și UDMR, menționate anterior”, a mai transmis banca din SUA.
JPMorgan a estimat că după ce Niculescu va prezenta planul său de guvernare „va fi mai clar dacă se pot obține voturile necesare”.
Pentru a fi învestit, un guvern are nevoie de votul a jumătate plus unu din totalul deputaților și senatorilor, adică de minimum 233 de voturi.
Președitele Nicușor Dan a anunţat luni seară că l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de de premier, fiind a patra nominalizare. Șeful statului a semnat marți decretul, care a fost publicat în aceeași zi în Monitorul Oficial.
Sursa https://www.hotnews.ro