Ministerul Afacerilor Interne anunță măsuri suplimentare pentru începutul anului școlar, de la adaptarea patrulelor din jurul școlilor până la controale pe transportul elevilor și extinderea echipelor canine.
Ministerul Afacerilor Interne anunță un pachet de măsuri suplimentare pentru începutul anului școlar 2026-2027, după ce datele analizate la nivel național arată că peste 22% dintre unitățile de învățământ nu au sisteme de securitate. Autoritățile spun că prezența din teren va fi adaptată în funcție de riscurile identificate în fiecare comunitate, iar atenția se mută atât spre zona din jurul școlilor, cât și spre transportul elevilor.
Subiectul a fost discutat miercuri într-o ședință coordonată de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la care au participat ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, precum și reprezentanți ai Poliției Române, Jandarmeriei și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. MAI arată că planul pornește de la vulnerabilitățile semnalate în Registrul electronic de siguranță școlară și din evaluările făcute în teritoriu.
Pe lista principalelor probleme urmărite înainte de deschiderea cursurilor sunt violența, consumul și traficul de droguri, siguranța rutieră din apropierea unităților de învățământ, victimizarea minorilor, inclusiv în mediul online, dar și riscurile asociate incendiilor ori altor situații de urgență. Practic, dispozitivele operative ar urma să fie așezate diferit de la o zonă la alta, în funcție de tipul de pericol observat.
Potrivit datelor prezentate de MAI, în anul școlar 2025-2026 au fost asigurate măsuri de siguranță pentru 17.774 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care 11.101 în mediul rural și 6.673 în mediul urban. În același bilanț apare și faptul că 22,1% dintre unitățile școlare nu au sisteme de securitate, un indicator care explică de ce autoritățile anunță o mobilizare suplimentară înaintea revenirii elevilor în bănci, scrie monitoruldevaslui.ro
Tot în documentarea prezentată la ședință se arată că numărul infracțiunilor sesizate în școli a scăzut cu 5,4%, însă 90,7% dintre faptele raportate, adică 2.450 de cazuri, s-au produs chiar în incinta unităților de învățământ. Cele mai frecvente forme de violență semnalate au fost cele de natură psihologică, de tip bullying, ceea ce mută presiunea atât pe prevenție, cât și pe intervenția rapidă atunci când apar semnale de risc.
MAI mai anunță verificări privind transportul școlar și instruirea șoferilor, adaptarea măsurilor de siguranță rutieră în zonele considerate periculoase și dezvoltarea proiectului-pilot privind folosirea echipelor canine în apropierea școlilor, acolo unde situația operativă o impune. Cătălin Predoiu a precizat însă că autoritățile nu au în vedere o prezență permanentă a polițiștilor și jandarmilor în interiorul unităților de învățământ, subliniind: „Nu urmărim o prezență permanentă în interiorul școlilor”.