Ce bani au primit sinistrații din Suceava și Neamț pentru casele asigurate cu 50 sau 130 de lei pe an împotriva inundațiilor

Peste 100 de familii din județele Suceava și Neamț care și-au văzut locuințele avariate în urma inundațiilor din luna iulie au primit până acum peste 3,7 milioane de lei, echivalentul a 750.000 de euro, din…

 

Peste 100 de familii din județele Suceava și Neamț care și-au văzut locuințele avariate în urma inundațiilor din luna iulie au primit până acum peste 3,7 milioane de lei, echivalentul a 750.000 de euro, din partea asiguratorilor. Cele mai multe despăgubiri au fost alocate în orașul Broșteni, care a fost și cel mai afectat. Aici au fost înregistrate cele mai multe dosare de despăgubiri – mai multe decât în toate celelalte orașe la un loc, arată datele transmise HotNews.ro de PAID România, societatea care plătește aceste despăgubiri.

Asigurarea locuințelor împotriva inundațiilor, cutremurelor și alunecărilor de teren (asigurarea PAD) este obligatorie conform Legii 260/2008.

Costul anual este de 130 de lei pentru clădirile construite din materiale durabile și 50 de lei pentru locuințele din chirpici sau paiantă.

Proprietarii care plătesc aceste sume pot primi despăgubiri de maxim 100.000 de lei pentru prima categorie de locuințe, respectiv 50.000 pentru cea de-a doua, dacă locuințele sunt afectate de cele trei fenomene ale naturii. 

Nu se plătesc despăgubiri pentru anexe ori pentru bunurile din locuințe. Acestea pot fi asigurate printr-o poliță facultativă de locuință, care are avantajul că, în cazul unui dezastru, asigură despăgubiri la întreaga valoare de piață a locuinței, nu doar în limita celor 100.000 de lei.

PAID România, societatea care plătește despăgubirile pentru locuințele asigurate obligatoriu, a transmis că are informații doar despre acele locuințe asigurate pentru care proprietarii/asigurații au anunțat deja existenta daunelor. 

Societatea subliniază că nu are informații despre câte din acest locuințe au încheiate și o asigurare facultativă, pe lângă cea obligatorie. 

Județul Suceava are un fond locativ de 286.809 locuințe, din care doar 21,22%, respectiv 60.853 de locuințe erau asigurate obligatoriu prin polița PAD la sfârșitul lunii iunie 2025, înainte de inundații.

Județul Neamț are un fond locativ de 232.833 de locuințe, din care doar 17,08%, respectiv 39.776 de locuințe aveau asigurare PAD la finele lunii iunie.

„Până luni, 6 octombrie, PAID a avizat 143 de dosare de daună, iar valoarea totală a despăgubirilor plătite deja, la care se adaugă valoarea estimată a despăgubirilor pentru dosarele în curs de instrumentare depășește 4,5 milioane de lei”, a declarat pentru HotNews.ro Cosmin Tudor, directorul general adjunct al PAID.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare