Proiectul legislativ prin care primăriile ar putea fi obligate să asigure toalete, iluminat, apă potabilă și spații acoperite în piețele volante a depășit cea mai importantă etapă procedurală. Inițiativa a obținut raport de admitere în comisiile de fond ale Senatului și se apropie de votul final.
Proiectul a fost adoptat, marți, în Comisia pentru agricultură, după ce săptămâna trecută fusese admis și în Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat. Tot marți, inițiativa a obținut și aviz favorabil în Comisia de buget și finanțe, ceea ce înseamnă că procedura de avizare este aproape încheiată.
Într-un comunicat remis presei, inițiatorul proiectului, senatorul Cătălin Silegeanu, arată că rezultatele sunt notabile pentru o inițiativă promovată din opoziție.
„Proiectul a fost lucrat consecvent, săptămână de săptămână, cu atenție la fiecare etapă. Nu a fost înaintat orbește, ci construit în dialog permanent cu ministerele de resort și cu ANSVSA, ale căror observații au fost integrate prin amendamente”, transmite senatorul.
Potrivit actului normativ propus, autoritățile locale ar urma să fie obligate să organizeze piețele volante în mod coerent, nu improvizat, și să asigure condiții minime pentru producători, precum mese și scaune, acces la toaletă, iluminat, apă potabilă și spații acoperite.
„Piețele volante trebuie să fie un spațiu pentru producători reali, nu pentru intermediari sau pentru marfă de import vândută ca locală sau tradițională. Autoritățile locale trebuie să își asume organizarea piețelor și să asigure condiții decente, pentru ca munca oamenilor să nu fie zădărnicită”, afirmă Cătălin Silegeanu.
În prezent, organizarea piețelor volante este lăsată aproape exclusiv la latitudinea autorităților locale, ceea ce generează diferențe semnificative de funcționare de la o zonă la alta. Lipsa unor standarde minime îngreunează verificarea provenienței mărfurilor și este una dintre principalele nemulțumiri ale micilor producători, care reclamă concurență neloială din partea intermediarilor.
(comunicat Cătălin Silegeanu)