Primarul comunei Dîngeni a fost implicat miercuri după-amiază într-un grav accident de circulație în timp ce se îndrepta spre Botoșani.
Mașina în care se afla a fost spulberată de o alta al cărei șofer, director al unei școli din Dorohoi și arbitru, nu a acordat prioritate. Cătălin Rotundu a fost prins între fiarele mașinii și a fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare pentru a-l scoate și a-l transporta cu ambulanța la spital.
Aici a primit îngrijiri medicale, iar medicii au concluzionat că a scăpat cu răni minore, ținând cont de gravitatea accidentului în care a fost implicat: câteva fracturi ușoare la bazin și o contuzie toracică.
La câteva ore după evenimentul nefericit, primarul de Dîngeni a postat un mesaj pe rețeaua socială Facebook în care a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături prin această cumpănă:
„Doresc să mulțumesc tuturor cadrelor medciale și serviciului descarcerare ISU, Poliției Rutiere care au acționat prompt și extrem de profesionist! Mulțumesc serviciului UPU, secțiilor radiologie și chirurgie, dl. Doctor Radu Malance și dl. Doctor chirurg Bîșcă. Cadrele medicale au fost până acum eficiente în tot ceea ce au făcut și au demonstrat că și la Botoșani se poate și recunosc că nu am dat nimic la nimeni! Astăzi am trecut printr-un moment mai dificil al vieții, moment peste care sper a trece cu bine cu ajutorul lui Dumnezeu, medicilor, familiei, colegilor și prietenilor! Deși perioada de recuperare va fi una dificilă și lungă, sunt încrezător că totul va fi bine! Mulțumesc tuturor! Sănătate și vouă!”.
(C.B.)
Redacția Botoșăneanul
May 11, 2024
AUR: Poziția de frunte pe buletinele de vot la Botoșani, un semnal al schimbării necesare
Redacția Botoșăneanul
May 11, 2024
Ca la 20 de ani: Un tânăr beat și FĂRĂ permis a fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
May 11, 2024