Cât plătesc românii impozitele pe locuințe în 2026 în marile orașe: sume dublate în Iași și Constanța, creștere de 80% la Timișoara și Ploiești / Unde au fost cele mai mari creșteri

Românii resimt, în 2026, una dintre cele mai ample creșteri ale impozitelor pe proprietate din ultimii ani. Majorările nu sunt rezultatul unei singure decizii, ci al unui cumul de modificări legislative și hotărâri locale, care,…

 

Românii resimt, în 2026, una dintre cele mai ample creșteri ale impozitelor pe proprietate din ultimii ani. Majorările nu sunt rezultatul unei singure decizii, ci al unui cumul de modificări legislative și hotărâri locale, care, suprapuse, duc în multe cazuri la creșteri de 80 – 100%.

Prin Legea nr. 239/2025 care a actualizat valorile de referință folosite la calculul impozitului pe clădiri și terenuri, baza de impozitare a fost recalibrată în sus. Astfel, chiar și fără alte decizii locale, impozitele ar fi crescut automat, doar prin modificarea valorii impozabile pe metru pătrat.

În paralel, consiliile locale au avut posibilitatea de a stabili cota de impozitare între 0,08% și 0,2%. Astfel, acolo unde în 2025 s-a aplicat cota minimă, iar pentru 2026 aceasta a fost majorată, creșterea se aplică unei baze deja mărite, ceea ce amplifică semnificativ suma finală de plată, a explicat Guvernul.

Autoritățile locale își păstrează competența de a stabili cotele de impozitare, însă acestea nu mai pot fi mai mici decât cele din 2025. 

În plus, consiliile locale pot majora impozitele și taxele locale chiar și cu până la 100%, față de limita anterioară de 50%.

Impozitele se aplică pentru toate tipurile de locuințe. Totodată, reducerile acordate în funcție de vechimea imobilului, nu se mai aplică. Până în anul 2025 inclusiv, aceste reduceri erau de 10%, 30% sau 50%. 

În Capitală, Hotărârea Consiliului General pentru 2026 ține cont de rata inflației din 2024, de 5,6%, dar introduce și majorări semnificative ale valorii impozabile a clădirilor.

Pentru clădirile cu cadre din beton armat sau pereți din cărămidă arsă și instalații complete, valoarea impozabilă ajunge la 2.677 lei/mp, față de 1.492 lei/mp în 2025. 

Pentru clădirile cu pereți din lemn, valoarea crește de la 447 lei/mp la 803 lei/mp.

Au crescut și impozitele pentru terenurile intravilane cu altă folosință decât curți-construcții: de exemplu, pentru teren arabil din zona A, impozitul urcă de la 42 lei/ha la 75 lei/ha.

În funcție de zona (A-D) și vechimea clădirii, creșterile variază între 80% și 150%. 

De exemplu, pentru apartament de 2 camere în Drumul Taberei, impozitul a crescut de la 173 lei la 447 lei. 

Un alt exemplu: Un apartament de aproximativ 45 mp în Sectorul 3 a ajuns la un impozit de circa 430 lei în 2026, față de 183 lei în 2025.

Astfel, dacă, pentru un apartament într-un bloc vechi din București, impozitul a fost anul trecut în jur 200 de lei, în 2026 impozitul poate ajunge la aproximativ 500 de lei, sumă care include reducerea de 10%, arată Imobiliare.ro

În cazul unui apartament nou, situat în sectorul 4 al Capitalei, impozitul a urcat de la circa 290 de lei la circa 590 de lei, o majorare de aproximativ 100%, este un alt exemplu dat de Profit.

La Ploiești, impozitele pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice cresc cu aproape 80%. Potrivit Serviciului Public Finanțe Locale, norma de impozitare pentru apartamente a crescut cu 79,6%, prin efectul legii.

Au fost eliminate reducerile pentru apartamentele din blocuri cu mai mult de trei niveluri și pentru clădirile mai vechi de 30 de ani. La autoturisme, impozitul variază în funcție de norma de poluare: de la 132 lei pentru Euro 6 până la 156 lei pentru non-euro. 

Bonificația de 10% pentru plata anticipată se menține, însă deținătorii de certificate de handicap nu mai beneficiază de reduceri din 2026.

Și la Constanța, impozitele s-au dublat. Un apartament de trei camere ajunge de la 446 lei în 2025 la 930 lei în 2026, iar un apartament de două camere de la 360 lei la 670 lei, potrivit Constanța 100%. 

Și impozitul auto crește semnificativ: pentru un autoturism hibrid de 1,6 litri, impozitul urcă de la 62 lei la 144 lei.

Și la Iași impozitul pentru locuințe s-a dublat. Aici, pentru un apartament de 50 mp utili, situat într-un bloc cu mai mult de 3 etaje construit în anii ’80, valoarea impozabilă pe metru pătrat a crescut de la 1.492 lei la 2.677 lei.

Prin aplicarea noilor indicatori, impozitul crește de la aproximativ 180 de lei în 2025, la circa 375 de lei în 2026 pentru aceeași zonă de impozitare.  Aceasta înseamnă o creștere de 108%, potrivit RFI.

La Timișoara, valoarea pe metru pătrat, de la 1.490 lei la 2.667 lei, au anunțat autoritățile locale. Municipalitatea a menținut cota de impozitare la nivelul anului trecut, respectiv 0,1%. 


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Un nou Cod Galben emis pentru județul Botoșani

Redacția Botoșăneanul

Jan 15, 2026

Botoșaniul sub COD GALBEN în această dimineață

Redacția Botoșăneanul

Jan 15, 2026