Casă făcută scrum de la o lumânare, botoșăneancă rămasă sub cerul liber

O femeie din localitatea Durnești, comuna Ungureni, are nevoie de ajutor după ce casa în care locuia a fost distrusă în urma unui incendiu. S-a întâmplat noaptea trecută. În momentul producerii evenimentului, aceasta se afla în locuință, însă a reușit să iasă la timp și să ceară ajutor.

 

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni. Aceștia au constatat faptul că locuința ardea în totalitate. Incendiul a fost stins în limitele găsite.

 

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile.

 

Astfel de evenimente pot fi evitate dacă respectați următoarele măsuri:

 

▪️ asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

▪️ nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;

▪️ amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;

▪️ nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;

▪️ stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

▪️ nu adormiţi cu lumânările aprinse.

 

Tineri răniți grav într-un accident cumplit la ieșirea din Botoșani

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare