Acasă > Stiri Botosani > Carabulea de la cabinetul de expertiză de la Pensii, pe picior de plecare

Carabulea de la cabinetul de expertiză de la Pensii, pe picior de plecare

Carabulea de la cabinetul de expertiză de la Pensii, pe picior de plecare

 

Medicul de expertiză medicală, Viorica Carabulea care a înlocuit-o pe Liliana Teodoriu în cadrul Casei Judeţene de Pensii, după ce cea din urmă a fost ridicată de mascaţi, şi-ar putea înceta activitatea din cadrul instituţiei cu începere din luna septembrie a acestui an.
Potrivit conducerii de la Casa de Pensii, Viorica Carabulea a fost încadrată pe perioadă determinată cu scopul de a lua spre evaluare dosarele restante după arestarea lui Teodoriu în decurs de 30 de zile, respectiv ultima lună de vară. Astfel de la data de 1 septembrie a anului în curs, continuitatea la cabinetul medical actualului medic urmează să fie decisă de Casa Naţională de Pensii. Variantele ar fi detaşarea unui medic dintr-un judeţ învecinat, cum ar fi Iaşi sau Suceava sau o alta ar fi prelungirea contractului de muncă a Vioricăi Carabulea. „În raport de ceea ce ne comunică cei de la Casa Naţională. Dacă o să fie detaşarea unui medic specialist, se va proceda la încetarea activităţii d-nei Carabulea, în cursul lunii septembrie este posibil să primim clarificări în acest sens. Prin activitatea derulată de Viorica Carabulea în luna august s-au adus la zi toate dosarele restante”, a declarat Ştefan Dodiţă, director executiv CJP. De asemenea, directorul Casei de Pensii a mai afirmat că, numărul dosarelor restante a fost de aproximativ 370, toate acestea fiind aduse la zi de către actualul medic specialist.
Gabriela ERDIC


Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare