Penitenciarul Botoșani în colaborare cu Protopopiatul Botoșani a inițiat la nivel local, proiectul ,,Credo’’ – Campanii de schimbare a atitudinii sociale față de deținuți la nivelul comunității locale.
În cadrul proiectului sunt realizate acțiuni în comun, cu implicarea parohiilor ortodoxe aparținând Protopopiatului Botoșani, constând în activități liturgice-slujbe, expoziții de obiecte realizate de deținuți în atelierele ocupaționale, povești de succes privind incluziunea socială, expuneri, dezbateri privind mediul penitenciar actual).
Pe toată perioada desfășurării, respectiv octombrie –decembrie 2016, sunt prevăzute a se realiza câte 1-2 astfel de acțiuni / lună, în parteneriat cu diverse parohii din municipiul Botoșani. Ținând cont de oportunitățile partenerilor și din rațiuni liturgice, activitățile se vor desfășura cu preponderență în zilele de sâmbătă, în spațiile sociale ale parohiilor implicate, cu participarea unui număr de 20 de persoane private de libertate ce reprezintă grupul coral al Capelei Penitenciarului.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea incluziunii sociale a persoanelor private de libertate din Penitenciarul Botoșani prin sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica reintegrării sociale.
Avem convingerea că putem avea o comunitate mai sigură, iar infracţionalitatea poate fi redusă semnificativ doar dacă oamenii, organizaţiile şi instituţiile colaborează pentru atingerea acestor obiective.
Andia în fața a mii de botoșăneni, intrare spectaculoasă pe scenă: Mamă, câți sunteți!!!– VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024
„Inteligența Materiei”, expoziție organizată la Colecția de Artă Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024
Expoziția „Artele frumoase din Moldova” la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024
APLICAȚIE la Eltrans pentru plata biletelor: Achiziția este rapidă și simplă – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024