Când dorința de a arăta bine a adolescenților se transformă în suferință. Ce este tulburarea dismorfică, problema adusă de filtrele de pe rețelele sociale?

„Am urechile mari, nu pot să port părul prins, de asta folosesc mereu filtre ca să nu se vadă. Abia aștept să le operez!” Cum ne dăm seama că perfecțiunea a devenit dăunătoare pentru copiii noștri și ce facem ca părinți când astfel de manifestări apar?

În lumea adolescenților de azi, telefonul și rețelele sociale sunt ferestre către idealuri estetice. Filtrele care netezesc pielea, subțiază fața sau recompun trăsături devin repere zilnice. Dar ce se întâmplă când realitatea nu poate ține pasul? Tulburarea dismorfică corporală (TDC) preia controlul, aducând anxietate, depresie și chiar intervenții estetice. „Adesea, adolescenții spun că dacă nu aveam nasul mare sau mic/urechile clăpăuge/ atât de multe kilograme eram cel mai fericit om. Atunci când o parte a corpului devine obiectul urii, problema nu este doar în acea parte, ci în felul în care adolescentul se raportează la el însuși. Când dorința de a arăta bine se transformă într-un dușman care aduce suferință, este semnul că adolescentul s-a îndepărtat de sine”, atrage atenția psihologul Ruxandra Sersa.

Tulburarea dismorfică corporală este o problemă mentală caracterizată prin preocuparea persistentă pentru defecte percepute (reale sau imaginare) în aspectul fizic, care afectează semnificativ viața de zi cu zi – social, profesional, emoțional. 

Psiholog Ruxandra Sersa explică: „În adolescență, corpul din minte nu este adesea același cu cel real. Imaginea pe care adolescentul o are despre propriul corp este un amestec între idealul fantasmatic, corpul din trecut și experiențele sale emoționale. În adolescență, corpul se transformă rapid, vizibil, însă reprezentarea psihică nu reușește să țină pasul. Apare astfel un decalaj între corpul real și imaginea lui interioară, iar adolescentul ajunge să-și perceapă propriul corp ca pe un străin. Este o senzație asemănătoare cu momentul în care îți auzi vocea înregistrată și ți se pare nefirească, stranie, parcă nu e a ta”.

Adolescentul ajunge să-și perceapă corpul printr-o „oglindă” care deformează: ba prea gras, ba prea slab, niciodată potrivit idealului din minte. Filtrele de pe telefon adâncesc acest decalaj, oferind la o atingere o versiune cosmetizată a sinelui și o liniște de moment.

„Dar când imaginea dispare, rămâne golul – acel sentiment dureros că realitatea nu este suficientă, că trupul adevărat e o greșeală, a se arăta fără filtru înseamnă a se expune, a-și recunoaște vulnerabilitatea, a risca să nu fie dorit. De aceea, imaginea ideală devine un scut împotriva anxietății și a rușinii”, spune psihologul.

Expunerea la filtre estetice stimulează comparația socială și idealizarea trupului. Un studiu a demonstrat că utilizarea filtrelor care subțiază corpul crește dorința de pierdere în greutate și intensifică auto-obiectificarea. Alte cercetări arată că utilizarea pasivă a rețelelor sociale și aplicațiilor de editare poartă o asociere cu simptome de TDC. Mai mult, depresia poate media relația dintre utilizarea problematică a rețelelor sociale și preocupările dismorfice, arată un alt studiu. 

Sursa https://www.hotnews.ro