Deși au o vârstă fragedă, o vârstă la care ar trebui să copilărească ori să-și făurească planuri de viitor, multe copile ajung să aibă proprii copii, de cele mai multe ori din cauza unei educații precare și a sărăciei.
Așa cum am arătat într-un articol anterior, autoritățile botoșănene se implică în prevenirea sarcinilor la mame tinere – care din start pornesc cu un risc – precum și în prevenirea bolilor cu transmitere sexuală. De cele mai multe ori, sexul înainte de vârsta majoratului este o alegere personală, dar medicii cred că sunt implicate și anumite constrângeri care provin din mediul familial.
La orele de educație sexuală participă cu interes elevii, spun reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, dar asta nu îi împiedică să întrețină relații sexuale de la vârste fragede.
De pildă, în primele două trimestre ale anului 2015, au născut la Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean Botoșani, 86 de fete cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani.
Cea mai mare parte dintre acestea își asumă rolul de mamă, dar există și situații în care nou-născuții rămân în grija rudelor ori, mai rău, în grija statului.
(C.B.)
Doi dintr-o lovitură: Botoșăneni FĂRĂ permis scoși din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Polițiști cu suflet mare: Gest de omenie făcut pentru o femeie în vârstă
Gabriela Erdic
May 19, 2024
Un fost mare internațional impresionat de un jucător de la FC Botoșani: Îmi place foarte mult
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024