FC Botoșani a reușit o calificare cu emoții în rândul echipelor din prima parte a clasamentului Ligii Profesioniste de Fotbal.
După 90 de minute chinuitoare, coroborate cu scorurile obținute în celelalte două meciuri, gruparea fanion a județului este oficial în play-off, adică în primele șase cluburi, care se vor bate pentru titlu și accederea în cupele europene.
Startul de meci a părut unulsub semnul ghinionului, mai ales după accidentarea lui Meleke, înlocuit rapid cu Șeroni. Marius Croitoru au fost nevoit să facă două schimbări în primul sfert de oră la partidei.
La scurt timp a urmat explozia de bucurie.
În minutul 20, Ashkovski, care l-a înlocuit pe David Croitoru, deschide scorul cu un șut superb, cu stângul, după o ratare a lui Keyta.
Jumătate de oră mai târziu, Voluntari egalează.
Droppa a înscris în urma unui corner, după un duel în careul mic
1 - 1
În celelalte partide, Academica Clinceni s-a impus categoric cu scorul de 3 – 1 în fața celor de la Dinamo, în timp ce Chindia Târgoviște a fost învinsă cu 3 – 1 de FC Argeș, după ce dâmbovițenii au deschis scorul.
La aceste rezultate așadar, Clinceni și Botoșani merg în play-off!
4 echipe erau deja calificate în play-off: FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Sepsi. Lor li se alătură FC Botoșani și Academica Clinceni
Antrenorul Marius Croitru a contat pe următorii jucători:
FC Botoșani: Pap - Braun, Chindriș, Meleke (15 Șeroni), Țigănașu - Papa, Rodriguez, Ongenda (75 Florescu) - Al Mawas, Croitoru (10 Ashkovski), Keyta.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dosar penal pentru un tânăr găsit de polițiști cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
AZI DIMINEAȚĂ: Cutremur în România – Orașele în care s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
La mulți ani sărbătoriților zilei! Tradiții și obiceiuri în duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Fabrică de lactate construită în municipiul Botoșani de doi afaceriști cunoscuți
Gabriela Erdic
Apr 28, 2024
SEARA ACEASTA: Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei candele, vecinii au chemat pompierii
Oana Sava
Apr 27, 2024