Înscrierile la creșă, grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027 se vor desfășura în perioada 25 mai – 18 iunie 2026. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, marți, 17 martie, prin intermediul unui proiect de calendar pus în consultare publică.
Reînscrierile copiilor care frecventează deja aceste unități sunt programate între 18 și 22 mai 2026.
O noutate introdusă prin acest proiect este posibilitatea înscrierilor pe parcursul anului școlar, în „situații excepționale”, dacă apar locuri noi ca urmare a deschiderii de creșe sau grădinițe prin diverse proiecte sau programe.
Etapa de reînscrieri : 18-22 mai 2026
Prima etapă a procesului o reprezintă reînscrierile, programate în intervalul 18-22 mai 2026. În această perioadă, părinții copiilor deja înscriși trebuie să confirme dorința de a continua în aceeași unitate de învățământ pentru anul școlar următor, prin depunerea unei cereri.
După finalizarea acestei etape, unitățile de învățământ vor afișa numărul de locuri rămase disponibile. Acestea vor fi ocupate în etapele ulterioare de înscriere, dedicate copiilor care nu au fost anterior înscriși, conform precizărilor Ministerului Educației.
Rezultatele și locurile libere rămase vor fi afișate pe 18 iunie 2026.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 9 iulie 2026.
Sursa https://www.hotnews.ro