Calea spre pacea sufletească: Imagini superbe de la Mănăstirea Vorona 

Imaginile deosebite au fost publicate pe pagina de Facebook a Mănăstirii Vorona. 

 

Fotografiile au fost însoțite de un mesaj de suflet pe care îl redăm integral mai jos: 

 

Hristos cunoaște inima noastră. Atunci când ne privește, El vede nu doar ce suntem, ci și cum am putea deveni. Suntem creatori. 

 

Viețile omenești sunt asemenea unor clădiri nefinisate și toți cei care trec prin preajma lor adaugă o cărămidă la construcția peretelui sau contribuie cu niște decorațiuni. Fiecare persoană cu care interacționăm, care ne spune fie și un singur cuvânt, care ne influențează chiar și de la depărtare, lasă în caracterul nostru ceva frumos sau din contră, ceva rău. 

 

Asemenea bisericilor se zidesc și sufletele noastre. Întreaga clădire se sprijină pe fundație, iar fiecare nouă piatră, la rândul ei, devine o bază, un sprijin pentru o altă piatră, care este pusă deasupra ei. Fiecare își are propriul său loc și fiecare este important la locul său. Să rămânem la locul nostru, să ne facem datoria, să ne ducem povara, să facem mereu voia lui Dumnezeu. Acesta este calea spre pacea sufletească, au transmis reprezentanții Mănăstirii Vorona pe rețelele de socializare. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare