Breaking news
REZULTATE JUDEŢ: PSD câştigă detaşat, dar e sub media ţării, PNL locul 2, Mircea Diaconu pe 3, doar trei partide fac pragul - UPDATE noi rezultate
Alianţa PSD – PC – UNPR domină întreg judeţul, nu doar municipiulreşedinţă. Asta reiese din numărătoarea paralelă a voturilor efectuatăde PDL Botoşani.
După centralizarea rezultatelor la 81 de secţii din peste 400, adică undeva la 20% din tot judeţul, reiese că PNL ocupă poziţia a doua pe eşichierul politic, la mare distanţă însă de social-democraţi, în timp ce democrat-liberalii se află cu aproximaţie la nivelul parlamentarelor din 2012. Mircea Diaconu pare să obţină un scor neaşteptat de mare şi la nivel de judeţ, unde nu se mai află însă pe poziţia a doua, ca în municipiul Botoşani. Doar PSD – PC – UNPR, PNL, Mircea Diaconu şi PDL ar face pragul electoral, PMP şi Forţa Civică neavând nici măcar 4%. Deşi ocupă prima poziţia, PSD – PC – UNPR are totuşi un rezultat sub estimarea naţională, care dă alianţa la 41%. (S.B.)

Rezultate după numărarea voturilor din 81 de secţii

 PARTIDPROCENT
 PSD - PC - UNPR
 38,66%
 PNL
 15,46%
 Mircea Diaconu
 11,45%
PDL 
 10,16%
 PMP
 3,43%

VEZI SITUAŢIA PE MUNICIPIUL BOTOŞANI:
 REZULTATE secții municipiu: PNL îngenuncheat, PSD și actorul primele poziții – TABEL

Rezultate după numărarea voturilor din 165 de secţii

 PARTIDPROCENT
 PSD - PC - UNPR
 40,67%
 PNL 15,03%
 PDL 10,47%
 Mircea Diaconu
 10,44%
 Forţa Civică
 4,78%
 PMP 3,84%
PP-DD
 3,62%
 PRM
 3,03%
Capsali
2,17%
 PER
 1,54%

CITEŞTE ŞI:
 Primarul fericit anunță începutul sfârșitului pentru Dreapta și așteaptă toamna - FOTO&VIDEO

ALERTĂ: Cinci fete au plecat dintr-un centru de plasament și nu au mai revenit, polițiștii le caută - FOTO
Polițiștii botoșăneni caută cinci fete care au plecat dintr-un centru de plasament din județul Botoșani.  
Jandarmii au închis cu garduri Piața Revoluției, oamenii care vor să treacă sunt legitimați și controlați corporal – VIDEO & GALERIE FOTO
Amenințările pe care prefectul Dan Nechifor le-a adresat astăzi dimineață public protestatarilor nu au rămas fără ecou.
500 de oameni în piață, protestatarii și-au aruncat măștile ca să le ardă, au sărit jandarmii – VIDEO & GALERIE FOTO
După cum vă anunțam anterior, numărul participanților la protestul care are loc în Piața Revoluției după impunerea unor noi restricții de către Guvern, dar și de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Botoșani, crește cu repeziciune.
Protestul cuprinde întreg orașul, sute de botoșăneni ACUM pe străzi – FOTO&VIDEO
Sute de oameni au pornit pe străzile orașului, scandând împotriva restricțiilor impuse de guvernanți.
Curg oamenii spre Piața Revoluției, răsună centrul orașului: ”Dacă vă pasă, ieșiți din casă” – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșani se aliniază protestelor începute în noaptea de duminică spre luni la nivel național. De la ora 17:00 în Piața Revoluției mulțimea a început să curgă și continuă să vină.
ACUM: 200 de botoșăneni în stradă și tot mai vin - Libertate! Jos Cîțu! Stop abuzurilor! - VIDEO & GALERIE FOTO
Protestul împotriva restricțiilor impuse de autorități i-a scos din case pe botoșăneni.
ULTIMA ORĂ - Hotărâre la Botoșani: Se închid restaurantele la interior, cinematografele, jocurile de noroc, teatrele, sălile de spectacole
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a adoptat sâmbătă două hotărâri prin care se stabilesc noi restricții în localitățile care au depășit rata de 3 la mie.
RESTRICȚII în localitățile cu o rată de peste 4 la mie: Circulația interzisă după ora 20:00 și magazinele închise la ora 18:00, în weekend
În urmă cu puțin timp s-a încheiat ședința de Guvern, iar oficialii au susținut declarații de presă.
ACUM: Accident GRAV cu persoană încarcerată, salvatorii sunt pe drum
În urmă cu scurt timp, s-a dat alarma cu privire la producerea unui grav accident rutier.
Loading...
Municipiul Botoșani din nou în SCENARIUL ROȘU după doar o zi de pauză – SITUAȚIA zilei
Rata de infectare la mia de locuitori este astăzi, pentru municipiul Botoșani calculată la 3.00.
DESCINDERI cu mascați la o spălătorie, după un scandal cu un Mercedes
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al IPJ Botoșani,  ajutați de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), au efectuat în această dimineață două percheziții.
Inevitabilul s-a produs, municipiul Botoșani reintră în scenariul roșu
Începând de astăzi, municipiul Botoșani trece în scenariul roșu, după ce rata de infectare la mia de locuitori a trecut de 3.
ASTĂZI: Au fost numiți noii subprefecți de Botoșani – CÂND vor fi învestiți
Premierul Florin Cîțu a susținut în urmă cu puțin timp o conferință de presă prin care a anunțat că în ședința de Guvern de astăzi a fost în dezbatere un proiect de hotărâre privitor la eliberări sau numiri de prefecți și subprefecți, în județele țării.
Crește din nou rata, municipiul Botoșani face pași mari spre reînchiderea HoReCa în luna martie
Datele transmise sâmbătă de Direcția de Sănătate Publică (DSP) arată o creștere constantă a ratei în municipiul Botoșani.
Loading...
PRIMA victorie a societății civile din Botoșani: Casele Antipa sunt în pericol, intențiile noului proprietar - o amenințare serioasă
Sute de semnături, o Petiție și un Memoriu pentru stoparea unui proiect care pune în pericol patrimoniul cultural din Botoșani au primit răspunsul așteptat din partea specialiștilor de la București.
S-a stabilit al doilea subprefect de la Botoșani din partea Alianței USR-PLUS: Este o femeie antreprenor...
PLUS și-a numit miercuri un prefect și o parte dintre subprefecții care îi revin potrivit algoritmului stabilit cu USR, urmând ca pe restul să îi numească în perioada următoare, până cel târziu pe 8 martie.
TRAGEDIE: Mașină spulberată de trenul Dorohoi-Iași, doi tineri morți chiar de Ziua Îndrăgostiților – FOTO&VIDEO
Un accident feroviar grav a avut loc duminică, 14 februarie, doi tineri murind pe loc în urma impactului extrem de violent.
S-a emis și COD PORTOCALIU pentru tot județul, Inspectoratul de Urgență recomandă oamenilor să stea acasă
După ce vineri seară, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis Cod Galben pentru mai multe regiuni, sâmbătă la ora 10:00 a anunțat Cod Portocaliu pentru întreg județul Botoșani.
Surpriză de proporții la Nova Apaserv, un liberal cu state vechi a fost numit director general
Pentru următoarele patru luni de zile până la o selecție organizată pentru noul management, societatea Nova Apaserv va fi condusă de un alt director decât Albert Tănasă.
EXCLUSIV: Albert Tănasă a renunțat la funcția de director de la Nova Apaserv
Directorul general al companiei de apă a renunțat la funcție începând cu data de 10 februarie 2020.
In sfirsit, societatea romaneasca si in special botosanenii s-au trezit si se freaca la ochi, insa unii sunt buimaciti de un som prea indelungat.Actorul Mircea Diaconu practic nu a facut o campanie electorala clasica - cu afise cit lumea, chermeze, galeti, tricouri, rachiu si pupaturi. Nimic din toate astea, ci a transmis un mesaj foarte clar si cinstit tuturor alegatorilor. De aceea a luat atitea voturi.Personal ma aspept ca la toamna, la prezidentiale, un procent si mai mare dintre alegatorii ,,responsabili" pentru viata lor si a Romaniei, sa dea mai mare atentie acestui exercitiu democratic - votul individual.Lipsa de la urna inseamna alegerea unui presedinte pe care, poate, multi nu-l vor dori. De aceea trebuie să fim cu totii la vot si sa votam cerebral, chiar un independent daca va fi cazul, dar sa fie un adevarat presedinte pentru toti.Cit priveste opinia lui Dolineaschi, ii recomand sa se mai gindeasca.De ce?Pentru ca, pe 25 multi botosaneni nu au avut alta alternativa , insa la toamna va fi altceva. Vremea discursurilor fara fond si fara acoperire a trecut. Vrem fapte, vrem dezvoltarea economica a judetului Botosani.
26 mai 2014, 16:42
D-l Turcanu, sa comanzi un sondaj, sa vedeti cati botosaneni vă mai vea in fruntea PNL-lui , respectiv in fruntea judetului.
26 mai 2014, 07:49
Daca un candidat face cat un partid nu mai este loc de comentarii.Alegatorii sunt scarbiti de acesti POLITICIENI care promit marea cu sarea dupa care uita pt.ce au fost alesi.
26 mai 2014, 06:45
Da este foarte clar,prin turism electoral practicat la nivel de judet,psd a castigat aceste alegeri!
26 mai 2014, 05:57
Aia este o făcătură, m-am uitat pe imagini care sunt luate de pe site-ul firmei, au spart parola și intră cine vrea. Eu vă asigur că nu am lovit pe nimeni și dacă se pune problema de lovire nu poți sta pe scaun și lovești așa. Dacă deja sunt condamnat, pus la zid, împușcat…adică, stați un pic, haideți împușcați-mă. Este 100% făcătură PSD-istă, atât știu, atât fac”, Florin Țurcanu, preşedinte CJ Botoşani....aaaaa " si iau 35%, ca daca nu dau demisia.....si eu si tot neamul meu..... si referendum pentru schimbarea lui Portariuc!".
26 mai 2014, 01:44
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
 „Am reluat o poveste mai veche, dacă nu mă înșel din 2016, la sistemul de supraveghere din municipiul Botoșani. Noi am trimis o adresă cu ajutorul colegilor de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) în baza Legii 333 ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9226 lei
USD
Dolarul SUA
4.1180 lei
CHF
Francul elveţian
4.4688 lei
GBP
Lira sterlină
5.6719 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7764 lei
XAU
Gramul de aur
230.7072 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2314 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3715 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1662 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2818 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1897 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6619 lei
Vremea
astăzi
Botosani
5.0 o C
Dorohoi
4.8 o C
Bucecea
4.3 o C
Darabani
3.8 o C
Saveni
5.3 o C
Ştefăneşti
5.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.