Este singura elevă din județ care atinge această performanță, înainte de depunerea contestațiilor.
Andra Mera a arătat pentru Botoșăneanul că la acest moment practic întreaga sa muncă din cei 12 ani de învățătură a fost răsplătită prin rezultatul obținut la examenul maturității.
Visează o carieră în arhitectuură, asemenea surorii mai mari și alături de geamăna sa cu care își dorește să facă o echipă.
Cum este să fii elev de 10?
Mă simt foarte fericită că am obținut acest rezultat.
Câtă muncă se află în spatele acestei performanțe?
Am învățat constant în toți anii de școală. Am luat cu seriozitate toate materiile și munca mea a fost răsplătită.
Ai avut nevoie și de meditații pentru a atinge succesul maxim?
Orele din cadrul școlii dar și cele suplimentare, tot din cadrul școlii cu profesorii de la clasă au fost de ajuns și m-au determinat să învăț cu drag. Nu pot trece cu vederea fără să le aduc mulțumiri doamnei profesoare de limba și literatura română Zamfirescu Violeta, doamnei profesoare de matematică Ciudin Ionela și doamnei profesoare de fizică Bălăucă Cristina.
Câte ore pe zi erau alocate învățatului?
Nu pot preciza un anumit număr de ore. În funcție de dispoziție am alocat câte ore am simțit că sunt necesare pregătirii mele.
Ce facultate te-ai gândit sa urmezi?
Având în vedere că sora mea mai mare Alexandra a absolvit Facultatea de Urbanism și acum este studentă în anul 6 la Facultatea de Arhitectură, iar sora mea geamănă vrea să urmeze și ea Facultatea de Arhitectură, împreună vrem să facem o echipă. De aceea, m-am hotărât să urmez Facultatea de Construcții Civile Industriale și Agricole din cadrul Universității Tehnice de Construcții București.
Te-ai întoarce în Botosani să profesezi?
La momentul aceste nu pot zice. Mă voi gândi la asta după terminarea facultății.
CLIPUL ZILEI despre meciul cu Farul Constanța, primul pentru Liviu Ciobotariu pe bancă
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024