Vicepreședintele Consiliului Județean care răspunde de activitatea SC Nova Apaserv SA a constituit o celulă de criză după ce stația de epurare de la ieșirea din Botoșani spre Curtești a ars în urma unui scurtcircuit.
Bogdan Dăscălescu susține că pompele ca atare nu au fost cuprinse de flăcări, dar că trebuie aprovizionate cu energie pentru a-și relua funcționarea.
”Ținem legătură cu Nova Apaserv, avem câțiva oameni care se ocupă de problema aceasta. În scurt timp merg acolo. Problema este de vineri. Vineri s-a făcut o evaluare, pompele sunt funcționale, s-a distrus efectiv partea de automatizare și aprovizionare cu energie electrică la pompele respective. Este generator pregătit și s-a făcut o permanență acolo, deci s-a mutat un om care să asigure permanența pe sistemul respectiv și care urmărește nivelul apei de epurat. Adică, în secunda în care este nevoie se trimite generator”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte CJ Botoșani.
Acesta a solicitat operatorul de apă și canalizare, la care Consiliul Județean este acționar principal, să trimită oricum un generator la fața locului care să pornească efectiv pompele când este nevoie.
Reprezentantul CJ Botoșani a precizat că materialele pentru repararea stației de epurare au fost comandate ieri, luni vor fi recepționate și vor începe lucrările de montaj, termenul de execuție fiind marți, 17 ianuarie.
Aceasta este ziua în care vicepreședintele de la Județ susține că ”lucrurile vor intra în normal acolo”.
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024