Problema medicilor de familie continuă să fie una dintre vulnerabilitățile sistemului medical din județul Botoșani. Un raport al Casei de Asigurări de Sănătate, care va fi prezentat în Colegiul Prefectural, arată că județul are nevoie de încă 32 de medici de familie.
Situația este și mai dificilă în mediul rural, unde deficitul ajunge la 22 de medici.
Cel mai îngrijorător este că în opt comune din județ nu există în prezent nici cabinet principal de medicină de familie și nici măcar un punct de lucru.
Este vorba despre Adășeni, Dimăcheni, Manoleasa, Cordăreni, Broscăuți, George Enescu, Vârfu Câmpului și Sulița.
Oamenii din aceste localități sunt nevoiți să fie înscriși pe listele unor medici de familie din localitățile învecinate sau pe listele unor medici care au activat în trecut în respectivele comune.
La nivelul întregului județ, necesarul stabilit de autorități este de 170 de medici de familie, însă la sfârșitul lunii iulie erau disponibili 138.
Deficitul este de 32 de medici, iar problema nu s-a îmbunătățit față de anul trecut. În mediul urban lipsesc 10 medici, în timp ce în mediul rural sunt necesari încă 22.
Situația nu este mult mai simplă nici în alte opt comune. Blândești, Păltiniș, Concești, Suharău, Călărași, Răuseni, Viișoara și Mitoc nu au medic de familie titular, însă localnicii sunt deserviți prin puncte de lucru ale unor medici din alte localități.
CAS Botoșani precizează că, pentru a încuraja medicii să lucreze în zonele rurale unde condițiile sunt mai dificile, au fost acordate sporuri pentru activitatea desfășurată în aceste zone.
Datele din raport arată că deficitul nu este unul apărut peste noapte. În 2024 erau consemnate 29 de locuri deficitare, în 2025 numărul a ajuns la 32, iar la 31 iulie 2026 situația a rămas aceeași.
În același timp, peste 90.000 de persoane figurează pe listele medicilor de familie ca beneficiari ai pachetului minimal de servicii medicale, categorie care îi vizează pe cei care nu pot face dovada calității de asigurat.
Raportul privind accesul populației la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale va fi prezentat în Colegiul Prefectural de către Alina Mustiață, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani. Documentul arată că, în ciuda contractelor și măsurilor de sprijin pentru medicii care lucrează în zone dificile, problema lipsei medicilor de familie continuă să afecteze în special comunitățile rurale din Botoșani.