Botoșăneanul care ține-n frâu bucătăria unui restaurant de fițe din Anglia, școlit de un apropiat al reginei: GALERIE FOTO cu delicatesele pregătite

O vorbă din popor spune că gătitul este arta şi ştiinţa de a obţine fericire. Sau că fericirea trece prin stomac. A dus gătitul la nivel de perfecțiune un tânăr din Botoșani care s-a stabilit în Regatul Unit. Pasionat al tainelor mâncărurilor, a reușit să combine cele două elemente de mai sus și să urce pe culmile succesului.

 

”Profesorul meu a fost unul dintre bucătarii reginei”

 

Vi-l prezentăm pe Alex Bălan, un tânăr în vârstă de 26 de ani cu un talent deosebit. Îi place să gătească, să încânte papilele gustative a celor care îi gustă preparatele, iar această pasiune culinară l-a dus tocmai în Regatul Unit al Marii Britanii, acolo unde are o viață fericită alături de soția și copilul său. În vara anului 2011, Alex și-a luat partenera de viață și au plecat împreună în Anglia, acolo unde botoșăneanul a urmat cursuri la un Colegiu de Catering & Hospitality.
Am avut profesori foarte pasionați și bine cunoscuți în Anglia , spre exemplu, directorul Colegiului a fost bucătarul echipei engleze de fotbal pentru campionatul european din 2004. Profesorul meu a fost unul dintre bucătarii reginei. Am descoperit pasiunea pentru bucătarie, care nu am crezut că o am”, povestește tânărul.

De altfel, Alex ne-a mai spus că în prezent este sous-cheful unui cunoscut bucătar englez. ”Conduc o bucătarie de șapte bucătari, în absenta bucătarului șef. Aici, în zona restaurantului, e cea mai scumpă și pretențioasă parte a Angliei. Sandbanks, după Londra. Avem ca și clienți echipa locală din Bournemouth, cunoscuți precum Harry și Jamie Redknapp, Tony Pullys”, a mai subliniat botoșăneanul. Întrebat cât de greu este să gătești într-un restaurant de lux, Alex Bălan ne-a răspuns că este foarte stresant și în același timp solicitant.

Mâncarea trebuie să fie perfectă

Motivul?  ”Trebuie să fiu concentrat la maxim , în lipsa bucătarului șef. Trebuie să țin în frâu o bucătărie de bărbați puternici și orgolioși, mâncarea trebuie sa fie perfectă, nu există ceva să fie în plus sau în minus în farfurie, totul trebuie să fie perfect echilibrat”, povestește tânărul. Totodată, acesta a mai adăugat că în prezența bucătarului șef presiunea este și mai mare, asta întrucât el vrea mai mult decât perfecțiune, ”vrea în bucătăria lui să fie o armată, omul știe să te aducă de la o extremă la alta, de obicei dacă nu te critică în fiecare oră, înseamnă că faci bine. Numele și reputatia lui sunt puse în joc, și eu aș fi la fel”.

Care este cel mai scump și cel mai dificil preparat pe care l-ai gătit vreodată?

Alex: ”Am gătit de toate, orice fel de pește, homari, mușchi de vițel, iepure, caracatiță. Cel mai scump preparat cred că a fost sa lucrez cu Wagyu, un mușchi de vită japonez, care e în jur de 150 de lire pe kilogram”. Botoșăneanul mai povestește că a gătit pentru multe personalități, dar care nu sunt cunoscute în afara Angliei. ”Avem un client care are o avere estimată la un miliard de lire, vine în fiecare săptămână. Primarul orașului vine și el foarte des”.

Câte stele Michelin ai?

Alex Bălan: ”Bucătarul șef , înainte să lucreze unde e acum, a lucrat pentru Gordon Ramsay și mulți alții care sunt cunoscuți mai mult în Anglia. Deocamdată nu am nicio stea, dar luptăm pentru una, poate la anul o vom avea. Am fost în restaurante cu două stele Rosette, e un fel de Michelin, dar tipic englezesc. Se oferă doar în Anglia. Michelin e la o scară mondială”.

Botoșăneanul pasionat de arta gătitului a mai afirmat că s-ar întoarce să lucreze în Botoșani doar în propriul restaurant ”unde aș avea libertatea să mă exprim și să creez dishuri, să pun în practică ideeile mele, fără să fiu restrâns de nimeni”. În ceea ce privește veniturile sale, în comparație cu salariile din Botoșani, tânărul ne-a mai mărturisit. ”Aici(n.r.: Anglia) minimul pe economie e de aproximativ 10 ori mai mare decât în Botoșani, pe lună. De aceea sunt foarte mulți bucătari români foarte talentati plecați”. Alex Bălan, tânărul care a reușit cu propriile mâini să-și sculpteze un statut bine conturat în lumea oamenilor puternici, este de părere că în România nu există un echilibru între munca depusă și câștig.
 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare
Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code