Hotărârea a fost dată miercuri, 20 mai 2026, de către magistrații de la Tribunalul Botoșani.
Magistrații au decis arestarea preventivă a lui Ilie Țurlea care și-a ucis propria soție după o crimă la beție. Nenorocirea s-a întâmplat marți, 19 mai 2026, la Albești.
Mandatul de arestare este pentru perioada 20 mai - 18 iunie 2026.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani formulată pe 20 mai 2026 în dosarul nr. 97/142/P/2026. În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. (1) şi (3), art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în forma omorului, faptă prevăzută ?i pedepsită de articolul 199 alineatul (1) raportat la articolul 188 alineatul (1) din Codul penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.05.2026 și până la data de 18.06.2026, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Țurlea Ilie. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpat de a se dispune luarea măsurii arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar”., se arată în decizia de Tribunalul Botoșani.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Crima s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool.
May 21, 2026
May 21, 2026