Fapta s-a petrecut în miez de noapte, în municipiul Botoșani.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.A., din municipiul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
Magistrații au stabilit că, în data de 24 noiembrie 2019, în jurul orei 00.15, în timp ce se afla într-un autoturism taxi, pe strada Petru Rareş din municipiul Botoşani, inculpatul a înjunghiat în zona gâtului persoana vătămată C.G., care se afla la volan, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 20-21 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Citește și Taximetrist înjunghiat de mai multe ori de un client
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024