Forțele de ordine au continuat desfășurarea de activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.
Astfel, polițiștii botoșăneni au verificat peste 2824 de persoane și 77 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 30.000 de lei.
La data de 14 iunie 2020, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie de 39 de ani, din municipiul Botoșani, nu respectă izolarea la domiciliu. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, iar femeia de 39 de ani a fost identificată pe strada Mihail Kogălniceanu. Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu avertisment, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea acesteia pentru următoarele 14 zile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Regulament clar la Târgul Agro-Zoo, politica total interzisă, nu este voie nici măcar cu eșarfe
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Cornel Șfaițer, prezent la Sibiu, infirmă acuzațiile voalate de non-combat: Nu am auzit scandările
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Autovehicul furat din Italia oprit la Rădăuți-Prut
Gabriela Erdic
May 07, 2024
RISC de inundații la Botoșani, pompierii stau pregătiți să intervină
Gabriela Erdic
May 07, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani: Licitație pentru concesionarea unui teren din strada Mihail Kogălniceanu
Redacția Botoșăneanul
May 07, 2024