Misiune contracronometru a pompierilor dorohoieni pentru salvarea unei bătrâne care nu a mai răspuns la ușa, dar nici la telefon, de la amiază.
Cei care au dat alarma au fost chiar vecinii femeii, care au încercat, ore în șir, să afle ce se întâmplă în apartamentul acesteia.
Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au îndreptat spre blocul de pe strada Aleea Pinului şi au folosit scara culisabilă pentru a ajunge la apartamentul situat la etajul al treilea.
Au intrat, prin geamul de la balcon, în apartament, găsind-o pe proprietară căzută în baie, puțin confuză și în imposibilitatea de a se mişca. Femeia, în vârstă de 87 de ani, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Corpurile de iluminat, un plus al locuinței
Redacția Botoșăneanul
May 07, 2024
Copilul de la Botoșani care s-a jucat cu focul în a doua seară de Paști
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Gabriela Erdic
May 07, 2024