Încă un botoșănean și-a pierdut viața peste hotare, iar familia se pregătește de înmormântare.
Florin Petru Iftode avea doar 42 de ani și s-a stins fulgerător duminică, 21 iulie 2019, în Spania. El este originar din satul Nicolae Bălcescu, orașul Flămânzi.
Familia se pregătește pentru repatriere, iar pe rețele de socializare au fost lansate mai multe mesaje prin care se cere ajutorul.
„ O mare tragedie s-a produs în satul Nicolae Bălcescu, orașul Flămânzi, unde o familie cu 6 copii și-a pierdut singurul sprijin care îl aveau din punct de vedere material dar și spiritual. Cei cu suflet care pot ajuta această familie, o pot face material, contribuim după posibilități pentru repatrierea trupului neînsuflețit”,
este doar unul dintre mesaje.
Cei care doresc să ajute această familie încercată de soartă pot suna la 0746 160 134 sau la 0787 282 827.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024